ZF 24

Limuzinele de lux şi maşinile de clasă mică au susţinut piaţa auto în 2013

Cea mai mare creştere a înregistrat-o segmentul limuzinelor de lux, care a urcat cu 15% în primele 11 luni din 2013

Cea mai mare creştere a înregistrat-o segmentul limuzinelor de lux, care a urcat cu 15% în primele 11 luni din 2013

Autor: Bogdan Alecu

05.01.2014, 20:41 583

Piaţa auto locală a fost susţinută doar de două din cele 11 segmente principale ale sale, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), în 2013, în timp ce restul au înregistrat scăderi de până la 31%.

Cea mai mare creştere a înregistrat-o segmentul limu­zi­nelor de lux, care a urcat cu 15% în primele 11 luni din 2013, la peste 160 de unităţi. Creşterea a fost susţinută în prin­cipal de BMW Seria 7, care a fost şi cea mai bine vândută limu­zină, dar şi de noua generaţie a S-Klasse de la Mercedes-Benz.

Al doilea segment pe plus a fost cel al maşinilor de clasă mică, cu un avans de 1%, la peste 13.600 de unităţi. În acest caz, creşterea a fost susţinută aproape integral de noua Dacia Sandero, care şi-a triplat vânzările în acest an, dar şi de VW Polo şi Opel Corsa sau Peugeot 208.

Cea mai mică scădere a fost punctată de segmentul compact, tot datorită unui model Dacia - în acest caz noul Logan. Cea mai mare creştere a fost înregistrată de clasa mare, care include limuzinele destinate executivilor. Acestea au scăzut cu peste 30 de procente în acest an, cele mai mari declinuri fiind punctate de BMW Seria 5, Jaguar XF sau Mercedes-Benz CLS.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.01.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO