ZF 24

Mai mulţi suporteri polonezi, duşi la poliţie după un scandal în Centrul Vechi al Capitalei

Mai mulţi suporteri polonezi, duşi la poliţie după un...

Autor: Mediafax

11.11.2016, 16:48 87

"A fost un incident pe strada Franceză din Centrul Vechi. O altercaţie între suporterii polonezi. Până la acest moment, cinci persoane au fost conduse la Secţia 14 Poliţie pentru identificare. A fost o altercaţie fizică, între suporterii polonezi. Jandarmi au intervenit şi au aplanat conflictul", a declarat pentru MEDIAFAX Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.

Este vorba despre o încăierare între suporterii polonezi, într-un bar din Centrul Vechi al Capitalei. Imediat după izbucnirea scandalului au intervenit jandarmii prezenţi în zonă. Trei persoane au fost rănite, cinci dintre cei implicaţii fiind duşi la poliţie. Aproximativ 300 de suporteri sunt în localurile din centrul Bucureştiului, în zonă fiind mobilizate sute de forţe de ordine.

Peste trei mii de poliţişti şi jandarmi asigura ordinea publică vineri, pe traseul suporterilor şi în zona Arenei Naţionale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO