ZF 24

Marţi şi miercuri, două zile de iarnă autentică. Primăvara vine după data de 10 martie

Marţi şi miercuri, două zile de iarnă autentică. Primăvara vine după data de 10 martie

Autor: Mediafax

20.02.2011, 16:06 24

Meteorologii prognozează săptămâna viitoare, pentru marţi şimiercuri, două zile de iarnă "autentică", urmate de o perioadă cutemperaturi de până la minus 18 grade Celsius la munte, urmând catemperaturile maxime să urce la peste 10 grade Celsius abia dupădata de 10 martie.

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), IonSandu, a anunţat prognoza duminică, la videoconferinţa cu prefecţiiorganizată la Palatul Victoria, şi a arătat că nu exclude emitereaunei atenţionări de vreme rea.

" Pe 22 şi 23 (februarie), adică marţi şi miercuri, urmează douăzile de iarnă autentică . Dacă vântul se suprapune cu zăpada, vomda o atenţionare pentru partea de sud, Banat, Oltenia. Nu trebuieprivită vestea ca fiind complet rea, pentru că este nevoie însud-est de un strat de zăpadă, deoarece urmează, în 24-28februarie, temperaturi destul de scăzute, cu minus 18 grade lamunte. În sud este la limită, noi ne aşteptăm la minus 8-minus 9grade, sper să nu fie sub minus 10 grade, iar atunci stratul dezăpadă ar fi o protecţie pentru culturi", a spus Sandu.

El a adăugat că temperaturile scăzute se vor menţine până la 28februarie, iar în intervalul 1 martie-6 martie vor începe săcrească, în Bucureşti aşteptându-se 5 grade ziua şi minus 3-4 gradenoaptea, temperaturi considerate normale pentru acea perioadă.Citiţi mai mult despre prognoza meteo pe www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels