ZF 24

Microsoft vrea sa preia cu orice pret Yahoo!

20.02.2008, 09:45 8

Microsoft va aproba, in aceasta saptamana, lansarea unei campanii de atragere a sprijinului actionarilor Yahoo! pentru schimbarea conducerii companiei cu o echipa care sa sprijine oferta de preluare de 42 de miliarde dolari, potrivit unei pagini web a publicatiei New York Times, citata de Reuters.

Persoane apropiate situatiei au declarat site-ului Dealbook al publicatiei ca Microsoft va incerca, prin intermediul unei strategii cunoscuta sub numele de "proxy contest", sa nominalizeze o lista de noi potentiali directori pentru Yahoo!, pana la 13 martie, daca actualii manageri ai acestei companii nu vor accepta negocierile.

Acest tip de strategie, specifica unei oferte ostile de preluare, consta in convingerea actionarilor companiei vizate sa se foloseasca de drepturile de vot pentru a instala o noua conducere care sa sprijine propunerea.

Printre directorii Yahoo! pe care Microsoft urmareste sa ii inlocuiasca se numara Roy Bostock, presedinte fara rol executiv, Ronald Burckle, care este si manager partener la compania de investitii Yucaipa Companies, precum si Jerry Yang, director executiv si co-fondator al Yahoo!.

Compania Yahoo! a respins oferta de preluare inaintata de Microsoft, in valoare de 42 miliarde de dolari, dupa ce conducerea a stabilit, in unanimitate, ca propunerea este prea scazuta si nu serveste interesele actionarilor.

Conducerea Yahoo! a precizat, intr-un comunicat, ca oferta Microsoft "subevalueaza substantial" brandul companiei, numarul mare de utilizatori la nivel mondial, investitiile semnificative in platforme de publicitate si perspectivele de dezvoltare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels