ZF 24

Noua Mazda3 s-a lansat la Salonul Auto de la Bologna

Noua Mazda3 s-a lansat la Salonul Auto de la Bologna
03.12.2008, 12:11 21

Divizia europeana a constructorului nipon a lansat cea de-a doua generatie a modelului sau compact Mazda3 in versiune hatchback cu 5 usi in cadrul editiei de anul acesta a Salonului Auto de la Bologna, la numai cateva saptamani dupa ce in cadrul Salonului Auto de la Los Angeles a prezentat versiunea sedan a acesteia.

Divizia Mazda pentru Europa Centrala si de Est va lansa pe piata locala cea de-a doua generatie a Mazda3, modelul de segment compact al constructorului nipon in primavara anului viitor, prezentarea oficiala a acestuia fiind programata pentru editia de anul acesta a Salonului Auto de la Bologna de saptamana viitoare. Versiunea sedan a Mazda3 a fost deja prezentata in cadrul Salonului Auto de la Los Angeles, care a avut loc la inceputul acestei luni. Noul model va fi disponibil pe piata locala cu doua motoare pe benzina, de 1,6 si 2,0 litri, precum si dieselul de 2,2 litri, disponibil in trei versiuni de putere de 125 CP, 165 CP si 185 CP. Preturile noului model vor fi comunicate inainte de lansare. Vanzarile Mazda in 2008 vor ajunge la 2.700 de unitati, nivel de aproape trei ori mai ridicat decat in 2007, cresterea fiind determinata de innoirea gamei de modele. La nivelul primelor zece luni vanzarile constructorului nipon au inregistrat o triplare a vanzarilor, ajungand la 2.291 de unitati, cel mai bine vandut model fiind Mazda3 cu 741de masini, urmata de Mazda2 cu 728 de unitati. Pentru anul viitor oficialii Mazda nu au dorit sa comunice inca un target, motivand cu situatia incerta a pietei auto locale. Potrivit declaratiilor lui Cristian Rigu, country manager pentru Romania, incepand cu luna ianuarie a anului viitor echipa Mazda va numara sase membri, urmand a fi luata ulterior decizia cu privire la infiintarea unei companii nationale de vanzari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO