Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că s-au reluat lucrările pe şantierul tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova-Piteşti. Lucrările sunt în mare întârziere, iar circulaţia trebuie să fie deschisă anul acesta, a mai spus Grindeanu.
Potrivit ministrului, lucrările s-au reluat în judeţul Dolj, pe sectorul cuprins între Craiova şi Robăneşti.
Stadiul fizic al lucrărilor pe cei 17,70 kilometri a ajuns la 45,47%, iar în prezent constructorul se ocupă de terasamente, de sistemul de scurgere a apei şi de poduri.
Ministrul Grindeanu avertizează că lucrarea este în mare întârziere şi anunţă că va urmări evoluţia de pe şantier.
„Constructorul are mult de recuperat... Circulaţia pe Tronsonul 1 trebuie să fie deschisă anul acesta. Voi urmări stadiul lucrărilor! Aştept o mobilizare rapidă prin creşterea ritmului de lucru!”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.