ZF 24

Piechocki, BearingPoint: Reglementatorii bancari la nivel european au prea puţină experienţă

Piechocki, BearingPoint: Reglementatorii bancari la nivel...

Autor: Raluca Ghinea

24.06.2014, 17:54 101

Sistemul european de reglementare bancară "suferă" de lipsă de experienţă, pentru Autoritatea Bancară Europeană lucrând 150 de persoane la Londra care "reglementează întreaga Europă" cu doar 2-3 ani de experienţă, a declarat Maciej Piechocki,partener al firmei de consultanţă financiară BearingPoint, scrie Mediafax.

"Dacă ne uităm la peisajul de reglementare european, o greutate pe care o avem este lipsa de experienţă. Dacă ne uităm la Autoritatea Bancară Europeană, acolo avem 150 de oameni care stau la Londra şi reglementează întreaga Europă şi au doar 2-3 ani de experienţă. Nu vor putea să funcţioneze bine până când nu vor avea experienţă", a afirmat Piechocki marţi la conferinţa Mediafax Talks about Banking.

El a arătat că, de altfel, Mecanismul Unic de Supraveghere, o "ramură" a viitoarei Uniuni Bancare, este o idee bună, însă Banca Centrală Europeană (BCE) nu deţine experienţă în supravegherea bancară.

"Avem 1.000 de oameni care vor fi angajaţi la Frankfurt, dar până când echipele comune nu vor colabora cu băncile locale şi nu vor ajunge la nişte reguli juste nu vor putea să funcţioneze. Trebuie să introducă simplitatea şi valoarea, este o dificultate pentru întreaga Europă şi nu cred că vom avea rezultate mai devreme de doi-trei ani. Nu cred că vom ieşi din acest tsunami de reglementare pentru incă câţiva ani. Nici în România nu cred că situaţia e diferită", a spus Piechocki.

Citiţi mai multe despre sistemul european de reglementare bancară pe www.mediafax.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO