ZF 24

Pizzarotti-Tirena Scavi va construi primii 19,5 km ai autostrazii Bucuresti-Ploiesti

05.04.2007, 17:32 104

Consortiul format din firmele Pizzarotti - Tirena Scavi a castigat licitatia pentru constructia primului tronson al autostrazii Bucuresti-Ploiesti, de 19,5 kilometri, cu o oferta de 514,6 milioane lei (154 milioane euro) au declarat surse din Compania Nationala de Drumuri.

"Consortiul italian a venit cu cea mai buna oferta din punct de vedere economic si tehnic. Raportul de evaluare a fost finalizat, insa mai trebuie semnat de un membru al comisiei de licitatie inainte de a fi facut anuntul oficial, martea viitoare. Urmatoarea pozitie a fost ocupata de compania Aktor din Grecia, care a fost singura care a ramas in cursa pana la final alaturi de consortiul italian", au spus sursele.

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a primit sapte oferte din partea unor firme si consortii pentru constructia sectorului de autostrada.

Trei companii au despus oferte individuale, respectiv Lena - Portugalia (cu o oferta de 556,1 milioane lei), Aktor - Grecia (553,8 milioane lei) si Vegyepszer - Ungaria (773,9 milioane lei).

Celelalte patru oferte au fost depuse de consortiile Pizzarotti-Tirrena Scavi (Italia) - 514,6 milioane lei, Colas Romania-Consilier Construct - 533,4 milioane lei, Euroconstruct-UMB Spedition-PA&CO-Comaxa - 589,1 milioane lei, respectiv Max Bogl-Astaldi-Technologica - 744,9 milioane lei. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels