Premierul Victor Ponta se întâlneşte astăzi la Beijing cu preşedintele Chinei Xi Jinping şi cu premierul chinez Li Keqiang, având un scop declarat chiar de el: aducerea investiţiilor asiatice în România pentru proiecte de anvergură care împreună fac miliarde de euro.
Ponta îi întâlneşte, aşadar, pe principalii doi lideri politici chinezi ajunşi anul trecut în fruntea ierarhiei politice şi care, potrivit cutumei, ar urma să ţină în mâini frâiele statului pentru următorii 10 ani. Actualul preşedinte al Chinei a făcut o vizită în România în 2009, la invitaţia preşedintelui Băsescu, pe când era doar vicepreşedinte.
Ponta se află în aceste zile într-un turneu asiatic care a mai cuprins cuprins Kazakhstan, Uzbekistan şi Azerbaijan, dar, de departe, vizita în China este cea mai aşteptată, iar scopul premierului a fost explicat cu mai multe ocazii: România caută în ţările asiatice investiţii pentru mari proiecte, cum sunt reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, construcţia barajului Tarniţa-Lăpuşteşti sau cablul submarin România-Turcia.
China, a doua mare economie a lumii, a înregistrat în ultimii 10 ani o creştere economică medie de 10,5% pe an, sprijinită de creditare, investiţii publice şi exporturi.
Relaţiile României cu China au şchiopătat în ultimii 20 de ani, iar deficitul comercial cu această ţară este imens, ca, de altfel, deficitul pe care întreaga Europă îl înregistrează cu China.
În timpul ultimulor ani în care la Cotroceni s-a aflat Băsescu şi în ciuda declaraţiilor publice, relaţia cu China nu a fost o prioritate pentru România, deşi au existat întâlniri la nivel înalt. În 2011, România nu a avut un ambasador în China vreme de zece luni, iar personalul ambasadei nu depăşea 20 de persoane.
China a fost „redescoperită“ în vremea crizei când „sursele“ tradiţionale de investiţii în România precum Austria sau Germania au ridicat piciorul de pe acceleraţie. Aşa s-a ajuns la ideea şi, mai apoi, chiar la unele tatonări, ca investitorii chinezi să finanţeze proiecte de anvergură în România precum barajul de la Tarniţa-Lăpuşteşti, de peste 1 mld. euro, de care ar fi interesat concernul chinez Gezhouba Group Company Ltd (CGGC) - una dintre primele zece companii din China din domeniul infrastructurii.
Relaţiile de afaceri cu China sunt mai complicate decât par la prima vedere, dat fiind structura de organizare a acestei ţări. În China, businessul de anvergură se împleteşte strâns cu puterea politică. Dacă nu ai relaţii politice la vârf nu poţi spera să faci decât, cel mult, afaceri la nivel mic. China este o piaţă imensă care, în vreme de criză, a salvat businessul multor companii occidentale cu faimă. Puterea economică a Chinei i-a făcut pe liderii occidentali să închidă ochii la ceea ce, îndeobşte, ar considera ca fiind derapaje de la democraţie.
Relaţia Europei cu China este plină de contraste. Pe de o parte Europa are nevoie să vândă pe imensa piaţă a Chinei.
Pe de altă parte, nu ar vrea să fie „cumpărată“ de China şi nici să devină complet o piaţă de desfacere pentru produsele ieftine ale chinezilor, mai ales că sunt ţări europene care înregistrează deficite uriaşe în relaţia cu Beijingul - de pildă Franţa care are cu China un deficit comercial de 26 mld. euro anual (40% din întregul deficit extern al Franţei).
La vizita pe care a făcut-o în China în aprilie, preşedintele Franţei François Hollande a fost însoţit de 60 şefi de companii şi de 8 miniştri şi, ca şi cancelarul german Angela Merkel în ultima ei vizită la Beijing, a discutat despre afaceri de zeci de miliarde de euro.
România are şi ea un deficit uriaş cu China, peste 2 mld. dolari anual, dar cum să surmontezi acest handicap? Sau măcar cum să-l contrabalansezi? Invitând companiile chineze să investească aici, crede puterea politică de la Bucureşti.
În urmă cu o lună, ministrul Constantin Niţă aflat şi el în vizită în China anunţa că a propus partenerilor chinezi o listă de 7 proiecte în care aceştia să investească, între care reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, barajul de la Tarniţa-Lăpuşteşti, hidrocentrala Nicopole, hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Măcin termocentralele Rovinari şi Mintia şi cablul submarin România - Turcia.
Un scop identic îl urmăreşte şi Victor Ponta care pare mai deschis acestei relaţii cu China. (În 2007, Ponta s-a căsătorit „civil“ la ambasada României la de Beijing.)
China ocupă locul cinci în importurile României (5,5% din total), dar abia locul 17 la exporturile ei.
Dacă vorbim despre investiţiile chineze, sunt foarte multe companii mici aici. Conform datelor Ministerului român de Externe, până la 30 iunie 2012 în România fuseseră înregistrate 10.441 de societăţi chineze şi societăţi mixte româno – chineze. Dar stocul investiţiilor chineze în România era de doar 410 mil. dolari, plasând cea de-a doua economie a lumii abia pe locul al 18-lea în clasamentul general al ţărilor care au investit în România.
„Dragonul roşu“ este poate cea mai cunoscută investiţie a chinezilor.
Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 01.07.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
