ZF 24

Retailerul EuroGsm: Piaţa smartphone-urilor Dual-SIM continuă să crească

Retailerul EuroGsm: Piaţa smartphone-urilor Dual-SIM...

Autor: Laurentiu Cotu

03.09.2013, 14:19 379

Retailerul EuroGsm, controlat de antreprenorii locali Silvia şi Zsolt Fodor, spune că interesul românilor pentru telefoanele mobile cu funcţia Dual-SIM este în continuă creştere. Astfel, majoritatea utilizatorilor folosesc mai multe reţele şi preferă să aibă acces la mai multe numere de pe un singur dispozitiv.

‘’Piaţa din România a fost invadată mai întâi de replici ale mărcilor de top transformate în modele Dual-SIM, iar ulterior brandurile mari au redus preţurile şi au început să varieze gama de produse din această categorie”, a declarat Emil Puşcaş, The Phone Geeks EuroGsm.

Potrivit EuroGsm, principalele avantaje ale utilizării unui telefon cu funcţia Dual-SIM sunt mobilitatea şi comoditatea, întrucât utilizatorii nu mai sunt nevoiţi să transporte mai multe telefoane în buzunar. În plus, ei pot folosi serviciile a două reţele de telefonie mobilă de pe acelaşi dispozitiv, ceea ce reprezintă un avantaj şi din punct de vedere financiar.

Pe de altă parte, cel mai mare dezavantaj este reprezentat de baterie, care odată epuizată, restricţionează accesul la ambele numere. În funcţie de complexitatea specificaţiilor tehnice, preţurile telefoanelor Dual-SIM în reţeaua EuroGsm sunt cuprinse între 80 şi 1.764 de lei.

‘’Interesul pentru telefoanele Dual-SIM este într-o creştere continuă, pentru că piaţa a ajuns la un anumit nivel de saturaţie în ceea ce priveşte telefonia mobilă. O mare parte din utilizatori au cel puţin două telefoane, iar acest tip de telefon reprezintă soluţia ideală pentru problema folosirii a două terminale în permanenţă”, potrivit EuroGsm.

EuroGsm, cel mai mare retailer autohton din piaţa şi partener al operatorului de telefonie mobilă Orange România, are sediul central în Cluj-Napoca şi o reţea de magazine extinse în toată ţară. Compania comercializează telefoane, accesorii, precum şi toată gama de servicii de telefonie mobilă ale operatorului partener, respectiv abonamente de voce, internet mobil sau telefonie fixă.

Reţeaua de magazine de telefoane, servicii şi accesorii telecom ale EuroGsm s-a extins treptat şi numără în prezent 112 magazine, în 80 de oraşe ale ţării. Proprietarii EuroGsm, oamenii de afaceri clujeni Silvia şi Zsolt Fodor, au intrat în acest business în anul 1997, EuroGsm fiind unul dintre cei mai vechi parteneri ai Orange din România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO