ZF 24

Rusia a anulat 93% din datoria Irakului, respectiv 12 miliarde de dolari

11.02.2008, 19:34 10

Rusia a anulat 93% din datoria Irakului, respectiv 12 miliarde de dolari, si doreste in schimb un acces sporit al companiilor rusesti pe piata irakiana, in special in domeniul energiei, transmite AFP, citat de Mediafax.

Cele doua state au incheiat un acord, la Moscova, pentru anularea a 93% din datoria Irakului catre Rusia, a declarat ministrul rus de Finante, Alexei Kudrin.

Restul datoriei, de 900 de milioane de dolari, va fi reesalonata pe parcursul a 17 ani, a precizat ministrul rus.

Acordul a fost semnat in timpul unei vizite la Moscova a ministrului irakian al Afacerilor Externe, Hosyar Zebari.

Datoria va fi anulata in prima faza cu 65%, respectiv 7,5 miliarde de dolari. Restul de 4,5 miliarde de dolari din datorie va fi anulata in doua etape, in urma unor negocieri ulterioare, a mai spus Kudrin.

Mai multe stiri pe www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO