Mineritul din Valea Jiului ar urma să primească în curând o injecţie de fonduri în valoare de 60 de milioane de euro, bani de la stat, bănci şi din conturile Complexului Energetic Hunedoara, astfel încât într-o perioadă de trei ani de zile activitatea de aici să devină profitabilă.
Banii ar trebui să se alăture subvenţiilor de circa 6,7 miliarde de dolari pe care mineritul le-a înghiţit în perioada 1990-2009, fără vreun rezultat vizibil.
„Recent am aprobat alocarea unei sume de 60 de milioane de euro pentru dezvoltarea minelor din Valea Jiului. O astfel de măsură nu s-a mai luat din ’85“, a declarat Maricel Popa, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Energie. Popa nu a precizat clar de unde vor veni aceşti bani şi care sunt proiectele concrete care vor fi demarate în perioada următoare pentru a eficientiza activitatea de minerit din Valea Jiului.