ZF 24

Studiu EY: Antreprenorii tineri continuă să se orienteze spre creditul bancar ca sursă de finanţare

Studiu EY: Antreprenorii tineri continuă să se...

Autor: Claudia Medrega

26.09.2013, 21:18 404

Majoritatea antreprenorilor tineri români s-au orientat spre creditul bancar ca metodă de finanţare, alte alternative fiind fondurile europene sau banii de la familie şi prieteni, factorul decisiv pentru antreprenori în alegerea sursei de finanţare fiind păstrarea independenţei în deciziile de business, potrivit unui studiu al companiei de audit şi consultanţă EY.

Antreprenorii români tineri, care au companii cu venituri până la 1 milion de euro, consideră  că finanţarea se obţine dificil în România.

„În ceea ce priveşte metoda de finanţare, antreprenorii au ales ca soluţie creditul bancar într-un procent de 30%, 25% au optat pentru finanţarea de la prieteni şi familie, 10% au fost finanţaţi de angel investors, în timp ce doar 5% au utilizat fondurile europene ca metodă de finanţare. Soluţia crowdfunding-ului este una dintre cele mai exotice metode de finanţare în acest moment, dar, cu toate acestea, a fost menţionată printre soluţii“, se arată în studiu.

Studiul analizează percepţiile a 107 antreprenori români, care au răspuns chestionarului EY în perioada 22 august - 18 septembrie, 59% dintre ei având sub 40 de ani, iar 74% deţinând companii cu venituri sub un milion de euro.

Majoritatea antreprenorilor (41%) susţin că au obţinut finanţare în ultimul an, iar aproape unu din trei a obţinut finanţare în ultimele 6 luni - o rată foarte bună în contextul contractării finanţării din ultimii ani. Sumele obţinute au fost însă de cele mai multe ori mici, 44% dintre antreprenorii respondenţi afirmând că au primit o finanţare de sub 25.000 de euro. Doar 25% dintre antreprenori şi-au finanţat afacerea cu sume de peste 100.000 de euro, conform cercetării EY. În alegerea sursei de finanţare, factorul decisiv pentru antreprenori îl reprezintă păstrarea independenţei în deciziile de business (30%), urmat de costurile cele mai mici - 29%, garanţiile solicitate - 17%, în timp ce cei mai puţini au optat pentru procedura cea mai simplă, 13%.

Majoritatea antreprenorilor au nevoie de finanţare pentru investiţii (49%), pentru capitalul circulant (20%) şi pentru proiectele noi de tip start-up (20%).

Autorităţile nu facilitează accesul la finanţare al companiilor, în opinia celor mai mulţi antreprenori (circa 75%), doar 8% menţionând un sprijin oferit de guvern în acest sens.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 27.09.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO