ZF 24

Summit pe teme de energie, la Zagreb, intre Rusia si tarile balcanice

25.06.2007, 00:30 16

Presedintele rus Vladimir Putin va sosi astazi la Zagreb, pentru a pleda in favoarea unei noi strategii energetice in Balcani, in cadrul unui summit regional la care vor participa si alti opt sefi de stat din Europa de sud-est, printre care si presedintele Romaniei, Traian Basescu, relateaza AFP.
"Este inceputul unui dialog pe teme de energie, intre Rusia si restul regiunii", a declarat purtatorul de cuvant al Kremlinului, Oleg Taturin. "Misiunea summit-ului este aceea de a stabili principiile generale de cooperare", a adaugat el.
La reuniune participa presedintii Albaniei, Bosniei, Bulgariei, Croatiei, Macedoniei, Muntenegrului, Romaniei si Serbiei. Slovenia va fi reprezentata de un ministru, Grecia de un ministru-adjunct, iar Comisia Europeana va trimite si ea un delegat.
Printre proiectele pe care Kremlinul vrea sa le promoveze se numara oleoductul Burgas-Alexandroupolis, care face legatura intre tarmul bulgar al Marii Negre si Marea Mediterana, si conducta Drujba si Adria, care ar transporta petrolul rusesc tot spre Mediterana, cu un terminal pe coasta adriatica a Croatiei, a precizat Taturin. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO