ZF 24

Sute de oameni protestează şi la Timişoara şi Sibiu

Sute de oameni protestează şi la Timişoara şi Sibiu

Autor: Adriana Mit, Laura Buciu, Mediafax

17.12.2017, 19:59 41

Aproximativ 300 de persoane s-au adunat, duminică seara, în Piaţa Operei din Timişoara, pentru a protesta faţă de modificările la legile Justiţiei.

Manifestanţii scandează "Vrem o lege pentru toţi, nu făcută pentru hoţi", "Ruşine, ruşine să vă fie", "Păcat, păcat de sangele vărsat", "Regele Mihai" sau "Cinste lor, cinste lor, eroilor".

De asemenea, cei prezenţi în centrul Timişoarei au ţinut un moment de reculegere în memoria martirilor Revoluţiei din Decembrie 1989, duminicî fiind zi de doliu în oraş. Apoi, manifestanţii au pornit într-un marş până la Catedrala Mitropolitană şi înapoi, în Piaţa Operei.

La Sibiu s-au adunat peste cinci sute de persoane, aducând steaguri şi pancarte cu mesaje precum "Uniţi salvăm toată România".

Protestatarii au strigat ”Hoţii hoţii”, ”Jos comunismul” sau ”Cine nu sare are dosare”. Înainte de a porni într-un marş pe străzile oraşului, oamenii au ţinut un moment de reculegere în memoria martirilor Revoluţiei din Decembrie 1989.

De asemenea, a fost difuzat imnul creat de grupul ”Vă vedem din Sibiu”, comunitatea care organizează, zilnic, de şapte zile, flashmob-uri în faţa sediului PSD. Mesajul imnului este acela că politicienii nu se pot ascunde.

Între timp, numărul protestatarilor din Cluj a ajuns la 3.500, al ieşenilor la 700, iar al braşovenilor a depăşit o mie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO