ZF 24

Unul din cei 4 răniţi în urma incendiului de la Petromidia a murit la Spitalul Bagdasar-Arseni

Unul din cei 4 răniţi în urma incendiului de la...

Autor: Mediafax

23.08.2016, 10:51 57

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, cu arsuri pe apoape toată suprafaţa corpului, rănit în urma incendiului de la Rafinăria Petromidia din Năvodari, a murit la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti, au confirmat reprezentanţii unităţii spitaliceşti pentru agenţia de presă MEDIAFAX. Bărbatul fusese adus cu ambulanţa la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală în urma incendiului care a avut loc la Rafinăria Petromidia din Năvodari, dat fiind faptul cu elicopterele care trebuiau să transporte răniţii nu au mai putut decola din cauza furtunii care a avut loc în Constanţa.

O altă victimă, un bărbat în vârstă de 49 de ani, cu arsuri de gradul IIB-III pe 23-25% din suprafaţa corpului, este în continuare internat la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti. Potrivit Ministerului Sănătăţii, el este stabil, în continuare intubat şi i se efectuează, la ora transmiterii ştirii, o bronhoscopie, iar în funcţie de rezultat, medicii vor decide dacă va fi detubat.

La Spitalul de Arşi sunt internaţi alţi doi bărbaţi care ar putea intra în operaţie miercuri. Unul din aceştia are 34 de ani, cu arsuri de gradul IIB-III pe 15% din suprafaţa corpului, este stabil hemodinamic şi respirator, a fost detubat după transport, iar celălalt are 58 de ani, arsuri de gradul IIB-III pe 15% din suprafaţa corpului, este de asemenea stabil hemodinamic şi respirator şi a fost şi el detubat după transport.

Ministerul Sănătăţii precizează că la Spitalul de Arşi sunt tratate cazuri de arsuri care nu presupun activitate în ATI, fără leziuni de căi respiratorii şi în suprafaţa maximă de 25%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO