ZF 24

Vânzări de camioane de peste 10 mil. euro în două săptămâni

Vânzările de camioane in primul trimestru

Vânzările de camioane in primul trimestru

Autor: Bogdan Alecu

07.05.2013, 20:35 2169

Achiziţiile de camioane realizate de transportatori şi de operatorii logistici au dezgheţat piaţa vehiculelor comerciale, comenzi de peste 10 mil. euro fiind anunţate în ultimele două săptămâni.

MHS Truck&Bus, importatorul camioanelor MAN, con­trolat de omul de afaceri Michael Schmidt, a livrat la sfârşitul săptămânii trecute una din cele mai mari flote de camioane Euro 5 din acest an, de 100 de unităţi, turcilor de la Ekol Lo­gistics, una din cele mai mari companii de transport şi logistică din Europa. Cu un preţ mediu pe camion de 80.000 de euro, valoarea tranzacţiei este de 8 mil. euro.

„Flota livrată către Ekol este cea mai mare din acest an. Cea mai mare flotă livrată anul trecut a fost cea de 46 de basculante către Apele Române“, a spus Alexandru Negru, directorul de marketing al MHS Truck&Bus.

Livrarea unei flote de 100 de camioane MAN vine la aproa­pe o săptămână de când un transportator din Sebeş, com­pania Oprean, a anunţat că va cumpăra o flotă de 30 de ca­mi­oane Mercedes-Benz Euro 6, cu o valoare cumulată de 3 mil. euro.

În primele trei luni ale acestui an datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) indică un declin de aproape 30% pentru vânzările de camioane de peste 18 tone, la 440 de unităţi.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește și
AFACERI DE LA ZERO