ZF 24

Vin banii de la UE la Transporturi, dar nu şi pentru firmele mari

Vin banii de la UE la Transporturi, dar nu şi pentru...

Autor: Iulian Anghel, Andreea Neferu

25.06.2013, 22:35 1249

Ministerul Transporturilor a anunţat ieri că a fost deblocat programul european de finanţare a infrastructurii de transport, în valoare de 4,5 miliarde de euro, însă rămâne un semn de întrebare ce se va întâmpla cu POS CCE, programul destinat în special companiilor, pentru care plăţile rămân în continuare presuspendate.

Comisia Europeană a ridicat vineri presuspendarea plăţi­lor pentru Programul Operaţional Sectorial Transport (POS T) 2007- 2013, a anunţat ieri Ministerul Transpor­turilor. Acest program asigură finanţarea unor proiecte strategice pentru România în domeniile rutier, feroviar şi naval.

Un alt program pentru care plăţile au fost presuspendate tot în octombrie anul trecut, ca şi în cazul POS-T, este POS CCE (Programul Operaţional Creşterea Competiti­vităţii Economice), un program cu finanţări de 2,5 miliarde de euro destinate în special companiilor private. Surse apropiate Ambasadei României de la Bruxelles spun însă că oficialii Comisiei Europene nu vor deblocarea plăţilor pe POS CCE, din cauza neregulilor prea mari care nu s-au corectat în perioada presuspendării.

Comisia Europeană a decis ridicarea presuspendării programului POS Transport ca urmare a implementării de către autori­ta­tea de management a programului  a tutu­ror măsurilor dispuse prin scrisoarea de întreru­pere de plăţi (din iunie 2012) şi scrisoarea de presuspendare (decembrie 2012).

„AM POST are autorizate, în prezent, cheltuieli în valoare de 1,2 miliarde lei, care urmează să fie transmise Autorităţii de Certificare şi Plăţi pentru decontare din bugetul UE“, se arată în comunicatul transmis de Ministerul Transporturilor.

Ministerul precizează că în decembrie 2012, la nivelul POS-Transport era implementată doar o singură măsură dintre cele dispuse de către Comisia Europeană, iar în perioada martie - aprilie 2013, fosta conducere a CFR SA nu a derulat nicio procedură de achiziţie publică, blocând astfel implementarea procedurilor operaţionale necesare procesului de evaluare a achiziţiilor publice.

„Acum, principalul nostru obiectiv îl reprezintă asigurarea unui nivel cât mai ridicat de absorbţie din bugetul alocat POS-T, în valoare de 4,5 miliarde euro, pentru perioada de programare 2014-2020“, a declarat într-un comunicat de presă ministrul transporturilor Relu Fenechiu.

Fenechiu declara la finele lunii martie că la momentul respectiv prin POS-T este contractată aproape 80% din suma aferentă perioadei 2007-2013, iar până la finele anului se va ajunge la 100%.  Pe de altă parte, nivelul de absorbţie al fondurilor pe acest program este foarte scăzut, de aproximativ 6,46% (în timp ce rata de absorbţie la nivel naţional este de 15%). Deblocarea POS T a fost unul din obiectivele strategice ale mi­nistrului transporturilor, alături de privatizarea CFR Marfă.

Deblocarea plăţilor de la Bruxelles are o importanţă majoră, în contextul în care într-un an de zile – în perioada mai 2012 - mai 2013 - Programul Operaţional Sectorial Transporturi (POS-T), unul dintre programele cu alocarea financiară cea mai mare din programele finanţate din fonduri structurale, nu a luat decât 11 mil. euro de la UE (ca rambursări), adică 0,2% din total. În total, în aproape 7 ani de la integrarea în UE, România a luat pe POS-T doar 295 mil. euro (6,4% din total).

Un alt program pentru care plăţile au fost presuspendate tot în octombrie anul trecut este POS CCE (Programul Operaţional Creşterea Competitivităţii Economice), un program cu finanţări de 2,5 miliarde de euro destinate în special companiilor private. Surse apropiate ambasadei României de la Bruxelles spun însă că oficialii Comisiei Europene nu vor deblocarea plăţilor pe POS CCE, din cauza neregulilor prea mari care nu s-au corectat în perioada presuspendării.

Procedura presuspendării finanţării este ultimul pas de dinaintea suspendării programelor operaţionale. Guvernul are, în general, două-trei luni la dispoziţie pentru a pune în aplicare recomandările Comisiei, iar dacă nu face acest lucru, programele vor fi suspendate, iar această suspen dare poate dura un an şi chiar mai mult. Dacă se va în tâmpla acest lucru în cazul POS CCE, nu va mai exista timp suficient pentru cheltuirea banilor, drept urmare ei ar putea fi pierduţi.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 26.06.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO