ZF 25 de ani. Ascensiunea lui Trump din fisurile societăţii americane şi apariţia „trumpismului“ mondial

A fost ales pentru ceea ce reprezintă? Pentru cine e el, pentru ce a promis? Sau a fost doar un vot contra elitei tradiţionale politice, arogantă şi îndepărtată de popor?

Donald Trump a fost preşedintele Americii doar un mandat, din 2017 până în 2021, dar moştenirea pe care a lăsat-o, nu doar ţării sale, ci lumii întregi, încă influenţează economiile, politica şi geopolitica. Spre exemplu, Trump a împins SUA până în pragul războiului cu Iranul, iar Iranul este acum cel mai mare susţinător cu arme al Rusiei în războiul pe care aceasta l-a pornit contra Ucrainei. Apoi, tot Trump, punând „America înainte de toate“ prin politici economice protecţioniste, i-a îndepărtat pe aliaţii europeni ai Washingtonului, forţându-i la un moment dat să se alieze cu China pentru protejarea globalizării. Războiul comercial dintre SUA şi China, dus de Trump la o intensitate nemaivăzută, con­tinuă şi astăzi, cu efecte în industrii europene vitale pentru creşterea şi dezvoltarea economiei, cum ar fi cea auto şi cea a tehnologiei. De asemenea, susţinerea pe care fostul preşedinte a aratăt-o atacurilor de acasă, de către susţinători ai săi, asupra instituţiilor care apără democraţia (ianuarie 2021) a speriat tot Occidentul liberal. Ce a lăsat în urmă Trump a căpătat denumirea de „trumpism“.

Bătrân, dar cu o soţie mai tânără şi frumoasă, miliardar, om de afaceri cu un succes discutabil, vedetă de televiziune obsedată de propria imagine, fără experienţă în guvernare sau militară, Trump a fost ales preşedinte în 2016, ocupându-şi funcţia în ianuarie 2017. În drumul spre Casa Albă, republicanul a învins-o în alegeri pe mai experimentata democrată Hillary Clinton, cu experienţă în viaţa politică dată şi de faptul că este soţia fostului preşedinte Bill Clinton.

Mandatul de preşedinte de patru ani al lui Trump a reuşit să scoată la lumină fisurile extraordinare din societatea americană, inegalităţi accentuate de colapsul pieţei imobiliare şi de criza economică din 2008, segregare, de care el s-a folosit. A reuşit să provoace fracturi şi în relaţiile internaţionale.

Această abordare politică, la pachet cu sfidarea normelor, cu gesturi şi măsuri menite să atragă atenţia şi politici neconvenţionale, intră în definiţia „trumpismului“. Trump nu a primit votul popular, dar mecanismul electoral din SUA i-a permis să ajungă preşedinte. La fel, după cum arăta Pew Research Center într-un sondaj realizat în 2017, Trump nu era prea popular nici în lumea largă, însă stilul său l-ar fi putut aduce la conducerea câtorva state, unele chiar mari, din Europa, ceea ce a trezit frică, sau cel puţin i-au adus cu picioarele pe pământ pe politicienii tradiţionali europeni.

Indicele „trumpabilităţii“ calculat de Pew Research Center sugerează că personaje asemănătoare lui Trump (carismatice, care degajă impresia de forţă, arogante şi intolerante cu opoziţia, care se opun comerţului liber şi imigranţilor) aveau şanse reale de a fi aleşi lideri politici în Franţa, Marea Britanie, Italia, Polonia, Ungaria, Cehia, Turcia, Rusia şi Bulgaria. Emmanuel Macron a înlăturat pentru un timp acest risc pentru Franţa învingând-o în turul doi al alegerilor pentru preşedinte din 2022 pe Marine Le Pen, considerată o politiciană extremistă.

Însă o politiciană extremistă este acum şefa guvernului din Italia - Giorgia Meloni. În Ungaria domneşte fără griji electorale Viktor Orban, intolerant cu imigranţii şi pozând în apărătorul valorilor tradiţionale creştine, inclusiv al familiei tradiţionale, din toată Europa. În Polonia, Jaroslaw Kaczynski, conservator aliat electoral cu biserica, preşedinte  al partidului de guvernământ şi personajul care conduce din umbră ţara, are de înfruntat alegeri dificile.

În Bulgaria, crizele guvernamentale au devenit mai degrabă regula decât excepţia. Iar conducătorii Rusiei şi Turciei nu mai au nevoie de nicio prezentare. Aceşti lideri politici nu sunt creaţiile lui Trump, dar pe unii dintre ei fostul preşedinte american i-a încurajat. Alţii au găsit în el validare şi inspiraţie şi încă mai găsesc. Politicile economice şi diplomatice ale lui Trump sunt văzute ca nonconformiste. Dar au fost eficiente? Republicanul a obţinut acasă o serie de victorii îndelung căutate de conservatori, printre care cea mai mare reducere de taxe pentru companii din istorie (impozitul pe profit a fost diminuat de la 35% la 21%), eliminarea unor reguli de protecţie a mediului (Trump neagă încălzirea globală) şi modificări în legislaţia federală, arată Pew Research Center.

Pe arena internaţională, a impus restricţii dure contra imigraţiei, a retras SUA din mai multe acorduri multilaterale, şi-a apropiat Israelul şi a lansat războiul comercial cu China, dar şi cu UE, pentru a remedia ceea ce spunea că sunt dezechilibre pe care le produc în economia americană relaţiile economice cu alte state. Astfel, a reuşit să o facă pe şefa guvernului german de atunci, pe Angela Merkel, să caute în preşedintele Chinei comuniste Xi Jinping un aliat într-o luptă contra Americii pentru protejarea globalizării. Trump, prin ameninţarea cu suprataxarea importurilor de maşini germane, a lovit direct în inima industriei Germaniei. De asemenea, nemulţumit de contribuţiile financiare ale ţărilor europene la NATO, Trump a ameninţat cu retragerea SUA din organizaţia de apărare.

Lucrurile s-au mai schimbat pe scena internaţională de când Trump nu mai este preşedinte. Rusia a atacat Ucraina, coalizându-i pe americani şi pe cei mai mulţi din europeni (practic NATO) în jurul ţării victimă. De asemenea, multe state europene îşi majorează cheltuielile cu apărarea, întărind NATO. Germania nu mai este aliata Chinei ci, din contră, caută să găsească o distanţa sigură faţă de aceasta şi este salvată de la colaps energetic de gazele naturale lichefiate ale Americii. O bună parte din statele europene se află în tabăra americană în războiul comercial şi tehnologic al SUA contra Chinei, continuat de noul preşedinte Joe Biden. Acesta continuă în felul său şi politica de facilităţi fiscale, ademenind cu subvenţii companii mari europene pentru a contribui la construirea unei economii americane verzi. Poate că aşa se va produce renaşterea industrială a SUA promisă de Trump? Planurile acestuia au fost date peste cap de pandemie.