ZF Deschiderea de astăzi

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Aurel Bernat, CEO al BT AM: Cred în continuare în ideea investiţiilor în indici şi a dispersiei. România este extrem de rezilientă la capitolul acţiuni şi volatilităţi

31.05.2022, 07:40 Autor: Tibi Oprea

Banii retraşi de investitori din fonduri după invazia rusă în Ucraina au început să se întoarcă în piaţă din aprilie, diferenţiat între administratorii de investiţii.

Aurel Bernat, CEO al BT Asset Management, admi­nistrator de investiţii cu active sub gestiune de 4,7 mld. lei la finele lunii aprilie, spune că investitorii ar trebui să se uite la Bursa de Valori Bucureşti mai în ansamblul ei decât punctual, în contextul în care indicele principal BET a fost unul dintre cei mai rezilienţi în faţa scăderilor la nivel european.

Potrivit calculelor realizate de ZF, în primele patru luni ale acestui an BET s-a poziţionat pe locul 13 în rândul a 31 de indici europeni şi americani, în timp ce BET-TR, care include şi dividendele acordate de companiile din prima ligă bursieră, s-a situat pe locul nouă în clasament, fiind aşadar peste medie în privinţa performanţei.

„Per ansamblu, mi se pare că România este extrem de rezilientă la capitolul acţiuni şi volatilităţi. Şi în T1/2022 şi până la zi putem spune că BET a fost unul dintre cei mai performanţi indici la nivel regional sau european sau chiar şi dacă punem SUA lângă. Cred că structura indicelui, blue chip-urile fiind în zona bancară, utilităţi şi energie, sunt de fapt cheia subiectului. Toate sunt companii de value investing, iar lumea se aşteaptă la dividende în continuare, motiv pentru care cred că important este să ne uităm la România ca la o piaţă şi nu neapărat să încercăm să găsim una sau alta din acţiuni. Cred în continuare în ideea investiţiilor în indici şi a dispersiei“, spune Aurel Bernat în cadrul celei mai recente emisiuni ZF Deschiderea de astăzi.

BT Asset Management este administra­torul cu cel mai mare număr de fonduri de investiţii înregistrate în România, peste 17, majoritatea de acţiuni. Pe podiumul celor mai performante fonduri în ultimele 12 luni încheiate la 30 aprilie 2022, BT AM are două fonduri clasate – BT Index România ROTX, fond local de acţiuni cu 232,2 mil. lei active nete sub gestiune, ocupă primul loc, cu un randament de 18,5% în ultimul an şi plus 72,1% în ultimii trei ani.

BT Energy, fond de acţiuni cu 71,3 mil. lei active nete, ocupă locul trei cu un randament de 16,5% în ultimul an, conform datelor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF).

„Noi întotdeauna am fost suporterii fondurilor de acţiuni şi cred cu tărie că un administrator exact asta ar trebui să facă. În zona de venit fix – fonduri monetare, fonduri de obligaţiuni – clienţii au mai multe posibilităţi unde să-şi plaseze banii, uitându-mă inclusiv la depozite, care încep să fie tot mai atractive. În schimb, noi administratorii ar trebui să ne îndreptăm către fondurile de acţiuni, cu expunere locală, regională sau chiar globală şi să le oferim clienţilor posibilitatea de a investi pe termen lung, cu randamente mai bune şi pe diverse pieţe, cu o dispersie foarte bună a riscului“, afirmă Bernat.

Activele nete ale fondurilor deschise de investiţii locale au scăzut cu 2,6% în aprilie şi cu 14,6% în primele patru luni ale anului 2022, ajungând la 21,6 mld. lei, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza celui mai recent raport al AAF, cel de la finele lunii aprilie. Astfel, investitorii au retras din cele 89 de fonduri deschise 578.000 de lei în aprilie şi 3,7 mld. lei în primele patru luni.

„Scăderea vine într-un context pe care încerc să îl compar cu 2020 când amploarea a fost mult-mult mai mare. Administratorii de fonduri au reacţionat însă diferit în ceea ce priveşte scăderea. În cazul BT Asset Management, pot spune că am fost destul de echilibraţi, am reuşit să păstrăm activele şi chiar să creştem în anumite sectoare de fonduri de investiţii. Eu nu vreau să ajung să spun că este firesc tot ce s-ar întâmpla în jurul nostru la reacţia clienţilor, dar trebuie să recunoaştem că presiunea psihologică aferentă invaziei ruse în Ucraina i-a îndemnat pe mulţi să îşi dorească cash în contul curent, iar marele avantaj al fondurilor de investiţii este că sunt destul de lichide. Această lichiditate a fost de fapt unul din declanşatoarele răscumpărărilor din industrie. Din ce am văzut în aprilie, pe măsură ce lucrurile s-au liniştit, banii au început să se întoarcă, diferenţiat între administratori. Este bidirecţională povestea investiţiilor şi a răscumpărărilor“, explică Aurel Bernat.

 

Ce a mai declarat Aurel Bernat în timpul emisiunii:

Despre evoluţia burselor din ultima perioadă:

Cred că după mai multe şedinţe în care a fost o oarecare volatilitate şi reacţie negativă, încep să reapară şi cumpărătorii, cum este şi firesc. Chiar cred că revenirea de vineri este o reacţie cât se poate de firească.

Pentru cei care îşi doresc acţiuni, cred că momentul de cumpărare este oricând. Folosesc tot mai mult explicaţia că este mai important să rămânem în piaţă investiţi decât să încercăm să găsim minimele şi maximele unei pieţe. Noi acum nu putem vorbi sub nicio formă nici de una, nici de alta. Este o zonă de mijloc unde pieţele tind să se echilibreze. Pentru cei care simt că din acţiuni şi din dividendele pe care companiile le oferă pot câştiga, momentul de investire este de fapt oricând şi implicit acum.

 

Industria fondurilor mutuale în T1/2022:

Cred că fiecare dintre administratori împarte primul trimestru în două, înainte de 24 februarie şi după. Per ansamblu, primul trimestru a fost unul extrem de bun şi benefic şi pentru noi. După 24 februarie s-a simţit o presiune pe retrageri din zona de obligaţiuni şi asta mi se pare cât se poate de firesc. La fel s-a întâmplat şi în 2020, lumea şi-a dorit să aibă lichidităţi în portofoliu şi s-a dus în zona de lichidităţi imediate.

Ce se observă, mai ales în cazul nostru, este numărul mare de clienţi care investesc periodic. Am intrat într-o zonă de nişă, dar nişa asta este în întreaga industrie a fondurilor de investiţii, este nişa clienţilor care investesc periodic sume mici şi care îşi aleg fondurile de acţiuni. Eu cred că în anii care urmează aceasta va fi comportamentul obişnuit al investitorilor, nu în vânare de plasamente mari cu riscuri ridicate, ci de plasamente mici, periodice şi pe termen lung.

 

Despre instrumentele cu venit fix:

Piaţa obligaţiunilor începe să fie de-a dreptul interesantă. Creşterile de yeald-uri pe titluri de stat şi diverse obligaţiuni din ultima vreme încep să facă atractivă piaţa pentru cei care doresc să intre. Uitându-mă la creşterile de pe titlurile de stat din ultima vreme, să poţi astăzi investi în România pe 10 ani între 7%-8% la lei şi având un curs valutar atât de stabil pe cât îl avem noi, cred că devine interesant şi apetitul pentru astfel de plasamente ar trebui să fie mai mare în lunile iunie-iulie. De ce aş ţine cont mereu însă, este să nu încercăm să mizăm investiţiile pe un singur instrument, mai ales în perioade celei pe care o traversăm, ci mai degrabă pe diversificare.

 

La ce să fie atenţi investitorii:

Investitorii individuali ar trebui poate să facă un pas în spate din zona ştirilor curente şi prima reacţie firească la ce întâmplă în jurul nostru să fie diversificarea. De asemenea, să urmărească lichiditatea acelor instrumente în care investesc. Pe măsură ce apar ştiri noi sau se liniştesc şi mai mult lucrurile, cred că vom asista la schimbări între clasele şi instrumentele de investiţii pe care le pot utiliza şi atunci lichiditatea va fi extrem de relevantă.


BVB Arena este programul Bursei de Valori București creat pentru a descoperi și promova companiile antreprenoriale românești de succes. Proiectul dedicat antreprenorilor români, a fost lansat în 2017 și în cele 6 ediții a strâns peste 1.200 de companii nominalizate în program și 20 de companii semifinaliste și finaliste care au folosit instrumentele puse la dispoziție de BVB. Valoarea totală a celor 37 de runde de finanțare de acțiuni și emisiuni de obligațiuni la BVB derulate de cele 20 de companii a depășit suma de 236 milioane de euro.

Companiile finaliste din Program au oportunitatea de a interacționa cu alte companii românești de succes și de a beneficia de programul de mentorat care le oferă informații utile despre elaborarea strategiei de business și accesul la capitalul necesar pentru a-și duce compania la nivelul următor. În final, ele vor face parte din BVB Arena și vor primi recunoașterea pe care o merită.

Înscrie-ți compania pe www.bvbarena.ro sau recomandă-ne o afacere locală în care ai încredere. BVB Arena. Antrenăm capitalul românesc.
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent