ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Elena Uleia, Prime Transaction: Sectorul energetic urmează să fie şi mai bine reprezentant la BVB după listarea Hidroelectrica. Pachetul scos la vânzare de Fondul Proprietatea, estimat la 15%

21.06.2023, 00:06 Autor: Eduard Ivanovici

Industria energetică, care domi­nă alături de utilităţi indicele de referinţă BET, fiind caracterizată printr-o politică de dividende consis­tente, urmează să aibă o pondere tot mai ridicată la Bursa de Valori Bucureşti odată cu listarea de luna viitoare a Hidroelectrica, compania urmând să intre în indicele principal din prima zi de tranzacţionare, spune Elena Uleia, broker al societăţii de intermediere Prime Transaction, invitată la ZF Deschiderea de Astăzi.

„Sectorul energetic este destul de bine reprezentat pe piaţa noastră, urmând să fie şi mai bine reprezentat odată cu listarea Hidroelectrica. Ce înseamnă însă compania pentru un investitor de retail? Hidroelectrica va fi atât o societate destul de bine reprezentată pe piaţă, care va fi inclusă în indici, cât şi o companie de dividend, ceea ce îi atrage pe investitorii de retail“, explică Elena Uleia. Reprezentanta Prime Transaction – societate cu intermedieri de 151,4 milioane de lei şi o cotă de piaţă de 2% în primele cinci luni din an – a fost invitată la ediţia din 20 iunie a ZF Deschiderea de Astăzi. Emisiunea poate fi urmărită de luni până vineri, de la 09:30, pe zf.ro şi paginile de YouTube şi Facebook ale Ziarului Financiar.

„În funcţie de procentul care se va vinde din societate, piaţa românească de capital poate fi promovată la statutul de piaţă emergentă pe criteriile MSCI, lucru care atrage interesul investitorilor străini şi vine în beneficiul tuturor societăţilor listate. Deci ar trebui să vină la Bucureşti un val de inflow-uri. Cred că pachetul scos la vânzare va fi în jurul valorii de 15% descrisă în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.”


BVB Arena este programul Bursei de Valori București creat pentru a descoperi și promova companiile antreprenoriale românești de succes. Proiectul dedicat antreprenorilor români, a fost lansat în 2017 și în cele 6 ediții a strâns peste 1.200 de companii nominalizate în program și 20 de companii semifinaliste și finaliste care au folosit instrumentele puse la dispoziție de BVB. Valoarea totală a celor 37 de runde de finanțare de acțiuni și emisiuni de obligațiuni la BVB derulate de cele 20 de companii a depășit suma de 236 milioane de euro.

Companiile finaliste din Program au oportunitatea de a interacționa cu alte companii românești de succes și de a beneficia de programul de mentorat care le oferă informații utile despre elaborarea strategiei de business și accesul la capitalul necesar pentru a-și duce compania la nivelul următor. În final, ele vor face parte din BVB Arena și vor primi recunoașterea pe care o merită.

Înscrie-ți compania pe www.bvbarena.ro sau recomandă-ne o afacere locală în care ai încredere. BVB Arena. Antrenăm capitalul românesc.
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent