ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Răzvan Paşol, CEO, Patria AM: Vedem o dinamică foarte bună pe segmentul ETF-urilor la nivel global, ajuns la active în valoare de 12 trilioane de dolari

14.05.2024, 00:05 Autor: Eduard Ivanovici

♦ „Am făcut o analiză la jumătatea lunii martie şi eram (cu ETF-ul bazat pe BET - n.r.) pe locul 17 pe ultimele 12 luni în rândul tuturor celor 754 de instrumente listate la BVB“.

Fondurile tranzacţionate la Bursă (exchange traded funds) înregistrează o dinamică favorabilă la nivel global în ultima perioadă, fapt reflectat inclusiv ce ETF-ul de la Bursa de Valori Bucureşti care replică performanţa indicelui de referinţă BET, spune Răzvan Paşol, CEO al Patria Asset Management, invitat la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.

„Din ce în ce mai mulţi oameni vor să intre pe bursă şi vor o modalitate mai simplă de a investi, să aibă expunere la creşterea acţiunilor listate printr-un instrument simplu. Valoarea activelor ETF-urilor la nivel global se apropie de 12 trilioane de dolari, deci o evoluţie foarte bună, în general, a acestui segment“, afirmă Răzvan Paşol.

Patria AM administrează atât ETF-ul men­ţionat mai sus (simbol bursier TVBETETF), cât şi Fondul Deschis de Investiţii ETF Energie Patria-TradeVille (PTENGETF), care se bazează pe indicele companiilor din energie şi utilităţi BET-NG. De la începutul anului, cele două fonduri afişează creşteri de 12,4%, respectiv 8,5%, conform datelor bvb.ro.

„Am avut un prim trimestru foarte bun; fondul nostru cel mai important, ETF BET Patria-TradeVille, a depăşit 250 de milioane de lei active, o creştere de 50% faţă de sfârşitul anului trecut. Se pare că fondul îşi atinge scopul de a ajunge la un număr cât mai mare de investitori - 19.450 la sfârşitul lunii martie, în creştere de 28% de la finele lui 2023“, continuă Răzvan Paşol.

Activele nete ale celor mai mari zece administratori de fonduri mutuale din România au crescut cu 9% sau 1,8 miliarde de lei în primele trei luni din 2024, ajungând la 22,1 miliarde. Patria AM a avut a şaptea cea mai mare cotă de piaţă din acest interval - 1,3%, pe active nete de 288 milioane de lei.

„Fondul este şi unul dintre cei mai lichizi emitenţi de la Bursă. Noi am făcut o analiză la jumătatea lunii martie şi eram pe locul 17 pe ultimele 12 luni în rândul tuturor celor 754 de instrumente listate la BVB, deci acţiuni, obligaţiuni, certificate. Sunt mai multe cauze aici. Pe de-o parte, segmentul acesta al ETF-urilor este în plină dezvoltare şi pe plan internaţional.“

 

 


BVB Arena este programul Bursei de Valori București creat pentru a descoperi și promova companiile antreprenoriale românești de succes. Proiectul dedicat antreprenorilor români, a fost lansat în 2017 și în cele 6 ediții a strâns peste 1.200 de companii nominalizate în program și 20 de companii semifinaliste și finaliste care au folosit instrumentele puse la dispoziție de BVB. Valoarea totală a celor 37 de runde de finanțare de acțiuni și emisiuni de obligațiuni la BVB derulate de cele 20 de companii a depășit suma de 236 milioane de euro.

Companiile finaliste din Program au oportunitatea de a interacționa cu alte companii românești de succes și de a beneficia de programul de mentorat care le oferă informații utile despre elaborarea strategiei de business și accesul la capitalul necesar pentru a-și duce compania la nivelul următor. În final, ele vor face parte din BVB Arena și vor primi recunoașterea pe care o merită.

Înscrie-ți compania pe www.bvbarena.ro sau recomandă-ne o afacere locală în care ai încredere. BVB Arena. Antrenăm capitalul românesc.
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent