ZF Live

Bogdan Georgescu, Bookster: În 2014 am avut peste 10.000 de abonaţi activi

23.02.2015, 14:46 2869
 „Bookster este o bibliotecă modernă pentru companii. Noi selectăm cele mai bune cărţi din lume, iar angajaţii companiilor au acces la toate cărţile din biblioteca nostră în baza unui abonament plătit de companie. În momentul de faţă biblioteca cuprinde 30.000 de cărţi. Anul acesta ne-am propus să ajungem la 100.000 de cărţi”, a spus Bogdan Georgescu, la ZF Live.
 
Bookster se adresează în principal companiilor mari, care pot folosi sistemul ca beneficiu (achitând un abonament lunar de 3-4 euro pentru fiecare angajat care îşi activează un cont Bookster), pe lângă tradiţionalele tichete de masă, abonamente la săli de sport sau carduri de sănătate.
 
„La început ne-am gândit să mergem pe formatul electronic, dar am remarcat că în România piaţa de carte electronică este foarte mică, sub 3%. Cartea fizică este de departe preferată de consumatori. În 2014, am avut peste 10.000 de abonaţi activi şi peste 100.000 de împrumuturi de carte. Entuziasmul în companiile cu care lucrăm este extrem de mare. Unul dintre avantajele Bookster este că nu trebuie să cumperi o carte care nu-ţi place. Ai un abonament cu acces nelimitat, iei orice carte vrei, te uiţi prin ea şi dacă nu-ţi place o poţi schimba”, a declarat fondatorul Bookster.
 
 Bogdan Georgescu, un executiv care a condus mai bine de zece ani firma de consultanţă imobiliară Colliers International, a început în primăvara lui 2013 un nou business – o bibliotecă dedicată corporatiştilor.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
AFACERI DE LA ZERO