ZF Live

VIDEO ZF LIVE. Ruxandra Stan, Ravissante: O pereche de pantofi de mireasă costă între 250 şi 1.000 de lei. „Nu este la îndemâna oricui să comande pantofi online“

Autor: Alexandra Marcu

07.03.2016, 00:06 932

Doi antreprenori români au investit 10.000 de euro într-un showroom şi într-un atelier în care iau naştere sute de perechi de pantofi de mireasă în fiecare an, iar comenzile vin din  Spania, Italia sau Anglia.

Ruxandra şi Dragoş Stan au deschis în urmă cu trei ani Baldanza Design, o companie care administrează brandul Ravi­ssante şi care se ocupă cu pro­du­cerea şi comercializarea panto­filor de mireasă. Pe parcurs însă şi-au dat seama că nu au suficiente cunoştinţe în acest domeniu, aşa că au plecat să facă un curs de atestare la Milano.

„Nu ştiam ce înseamnă să produci pantofi şi am vrut o certificare de la o instituţie acreditată şi am găsit un curs în Italia, aşa că am plecat cu soţul meu şi am stat acolo trei luni. La sfârşit m-am întors cu diploma în România“, a spus Ruxandra Stan, fondatoarea Ravissante, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

La începutul anului 2014, soţii Stan au decis că ar trebui să meargă pe o direcţie mai nişată şi astfel au trecut de la segmentul pantofilor de damă la confec­ţionarea pantofilor de mireasă. Preţurile încep de la 250 lei şi pot trece de 1.000 de lei, în funcţie de preferinţele clientelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO