"Vedetele aduc o scurtătură către awareness. Ele sunt un instrument în mesajul pe care vrem să-l transmitem consumatorilor, dar mai important este cum foloseşti vedeta."
PiaÅ£a de marketing, comunicare ÅŸi publicitate este în continuă creÅŸtere, atât în zona agenÅ£iilor mari, cât ÅŸi în zona celor mici, iar unul dintre modurile de proÂmovare a branÂdurilor care funcÂÅ£ionează, în prezent, din ce în ce mai bine sunt vedetele.
Andreea Sandu, client partner al agenÅ£iei de marÂketing ÅŸi comunicare Circles Colab, cu o experienţă de 22 de ani în publicitate, spune că folosirea unei vedete într-o campanie duce mai repede consumatorul către conÅŸtientizare, însă subliniază faptul că vedetele sunt doar un instrument care ajută la transmiterea mesajului către consumator.
„Există un grad ridicat de legătură între puterea ideii şi creşterea vânzărilor. E foarte importantă şi strategia, dar pe lângă strategie, mai ales în noua paradigmă a consumatorului în care omul are foarte multe opţiuni de a se distra, este foarte important să fii creativ, să ai îndrăzneală şi să fii diferit faţă de ceilalţi competitori. Trebuie să ai şi un mesaj strategic, un diferenţiator şi un point of view pe care să-l aduci consumatorilor şi care să fie pertinent şi relevant. Vedetele aduc o scurtătură către awareness. Ele sunt un instrument în mesajul pe care vrem să-l transmitem consumatorilor. Mai important este cum foloseşti vedeta“, a spus Andreea Sandu, client partner al agenţiei de marketing şi comunicare Circles Colab, la emisiunea zilnică de business ZF Live.