ZF Supliment Medical&Pharma

Supliment ZF Medical & Pharma. Testul adaptării în sănătate şi în farma

24 apr 2023 Autor: Georgiana Mihalache

Trecerea de la o criză la alta – sanitară, economică, nu a ocolit nici sectorul sănătăţii nici pe cel farmaceutic în ultimii trei ani, deşi impactul este unul mai atenuat, având în vedere că problemele medicale nu pot fi amânate la nesfârşit.

În acest context în care preţurile au explodat, a devenit mai greu pentru operatori să jongleze cu creşterile de costuri, de facturi, de salarii. Pentru a echilibra balanţa, antreprenorii şi managerii care se ocupă de companiile din sănătate şi farma au mizat fie pe cartea investiţiilor, fie pe cea a consolidării afacerilor actuale.

Nici pacienţii nu au fost ocoliţi de efectul de domino al scumpirilor din piaţă, în condiţiile în care preţurile pentru servicii de sănătate au crescut şi cu 10-20%, cu un ritm similar şi în ceea ce priveşte medicamentele fără preţ reglementat – suplimente, produse eliberate fără reţetă.

Preţurile în creştere accelerată în toate domeniile economiei şi-au pus amprenta şi asupra businessurilor din industria farmaceutică. Producătorii de medicamente încearcă să ajusteze costurile mai mari de producţie, dar şi lipsa de materie primă pe fondul unui deficit la nivel mondial.

De partea statului, în ultimul an subiectul principal a fost finanţarea din Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare, văzut ca o oază pentru investiţiile care au lipsit în ultimii ani. Peste 10 miliarde de lei au spitalele la dispoziţie pentru 27 de proiecte menite să schimbe faţa învechită şi plină de probleme a sistemului public de sănătate. Cât de realizabile sunt ele în termenul de trei ani, până în iunie 2026?

Suplimentul ZF Medical&Pharma oferă o radiografie completă a sectorului de sănătate din România, de la evoluţia bugetelor alocate Sănătăţii, la cei mai mari jucători privaţi din domeniu şi investiţiile realizate în dezvoltarea de clinici şi spitale. În paginile suplimentului realizat de Ziarul Financiar conturăm imaginea businessurilor din domeniul medical, încotro se îndreaptă piaţa farma, cum este influenţată piaţa medicamentelor de contextul actual şi care sunt perspectivele în 2023.

Parteneri: