ZF News

Peste jumătate dintre IMM care vor credite Kogălniceanu au fost respinse, doar 5% au semnat contract

27.12.2011, 15:09 782

Statistica, prezentată într-un document oficial obţinut de MEDIAFAX, indică situaţia în primele trei luni de aplicare ale programului, respectiv în perioada 9 septembrie-9 decembrie 2011.

Prin programul "Mihail Kogălniceanu", statul garantează în proporţie de 80% creditele accesate de întreprinderile mici şi mijlocii şi subvenţionează cu până la 70% dobânda calculată pentru creditele în lei, dar nu mai mult de 6,5% pe an. Garanţia statului nu trece însă de 100.000 lei.

Suma acordată reprezintă 50% din cifra de afaceri pe ultimele 12 luni, iar valoarea este limitată la 30% din cifra de afaceri dacă firma are şi alte facilităţi de credit, perioada de rambursare fiind stabilită la maximum un an.

Pentru perioada 2011-2013, Guvernul estima la data lansării programului un număr de 28.000 firme beneficiare, dintre care 4.000 în acest an.

Documentul citat relevă că, în primele trei luni de aplicare a programului, 3.412 firme au depus 3.208 dosare pentru credit, dintre care Agenţia pentru Implementarea Proiectelor IMM a evaluat 2.800 şi a admis 2.443 dosare.

În acelaşi interval, 28% dintre firmele ale căror dosare au fost admise spre a primi garanţia statului nu au stabilit nici măcar un prim contact cu banca selectată deşi au primit notificarea de acceptare de principiu la finanţare din partea agenţiei, se arată în document.

În acelaşi timp, din cele 1.767 de firme care s-au prezentat la bancă, doar în cazul a 44% s-a considerat că au depus documentaţii complete, condiţie obligatorie pentru ca instituţiile de credit să înceapă evaluarea dosarelor.

În aceste condiţii, doar 776 firme au intrat la bănci cu dosarele în procesul de evaluare, dintre care 227 (29%) au fost respinse şi 233 (29%) au primit hotărâri de aprobare de credite, numai 120 (16%) dintre acestea semnând deja contractul de credit. Raportat însă la totalul celor 2.443 firme ale căror dosare au fost aprobate de agenţia guvernamentală, numărul beneficiarilor cu credite semnate este de doar aproximativ 5%.

Cele zece instituţii bancare partenere în acest program sunt Alpha Bank, Banca Comercială Carpatica, Banc Post, BRD Groupe Societe Generale , CEC Bank , Garanti Bank, OTP Bank, Pro Credit Bank, Banca Transilvania, Unicredit Ţiriac Bank.

Conform documentului, cele mai multe contracte de credit (75% din total) au fost semnate, în intervalul analizat, la OTP Bank (26%), Banca Transilvania (19%), Alpha Bank (17%) şi BRD (13%).

Până la 9 decembrie, valoarea totală a dobânzii subvenţionate plătită de agenţia statului a depăşit cu puţin 4.616 lei, pentru 36 dosare de credit.

La începutul lunii noiembrie, Agenţia pentru Proiectele IMM informa că băncile au aprobat în două luni doar 15 credite pentru firme mici şi mijlocii garantate de stat prin programul Mihail Kogălniceanu, din 2.000 de dosare analizate şi transmise instituţiilor bancare, şi solicita băncilor să reducă timpul de soluţionare a dosarelor.

În acelaşi context, reprezentanţii Fondului de Garantare au menţionat că analiza unui dosar, în cazul în care acesta este complet, nu durează mai mult de câteva ore.

Răspunsul băncilor a fost atunci că durata mare de procesare a dosarelor este generată de faptul că beneficiarii nu se prezintă la bancă în timp util (5 zile lucrătoare) de la primirea notificării privind acordul de principiu pentru subvenţionarea dobânzii, transmisă de către Agenţia pentru IMM-uri, sau se prezintă cu documentaţia incompletă, precizând că în mod normal, evaluarea ar dura două săptămâni, din momentul primirii dosarelor complete.

Agenţia pentru Proiectele IMM mai arăta că bugetul alocat pentru acest an nu a fost consumat şi că este nevoie de o mai bună promovare a programului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24