ZF News

Şeful Bisericii Anglicane: Şansele de finalizare a procedurii Brexit până în martie 2019 sunt infime

Şeful Bisericii Anglicane: Şansele de finalizare a...

Autor: Mircea Olteanu

01.08.2017, 07:33 309

"Sunt practic mii de acorduri separate: Şi dacă fiecare trebuie să fie negociat în Camera Comunelor, şansele de a realiza acest lucru în aproximativ 18 luni sunt infime", a declarat înaltul prelat, care este şi membru al Camerei Lorzilor, camera superioară a Parlamentului de la Londra.

Welby a lansat un apel pentru înfiinţarea unei comisii care să negocieze o parte din termenii ieşirii Marii Britanii din UE, în cadrul căreia ar urma să intre reprezentanţi ai partidelor majore sau experţi.

Michel Barnier, negociatorul-şef al UE, a avertizat recent că este tot mai puţin probabil ca discuţiile între Marea Britanie şi Uniunea Europeană privind relaţiile după Brexit să înceapă în luna octombrie din cauza lipsei progresului pe tema unor chestiuni precum restanţele Londrei faţă de UE, estimate a fi între 60 şi 100 de miliarde de euro, drepturile cetăţenilor din state ale Uniunii Europene aflaţi în Marea Britanie şi găsirea unei soluţii privind frontiera între Irlanda de Nord şi Irlanda.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO