ZF Transilvania

Asfaltarile "ingheata" pe autostrada Transilvania pana in martie 2009

Asfaltarile "ingheata" pe autostrada Transilvania pana in martie 2009
04.12.2008, 19:09 39

Bechtel, compania americana care construieste autostrada Transilvania, a trimis in somaj tehnic peste 200 de angajati din cauza reducerii volumului de lucrari pentru perioada de iarna. Din vara, numarul angajatilor Bechtel s-a redus de la 2.700 de persoane la aproximativ 2.500 de angajati, la care se vor adauga angajatii trimisi in somaj tehnic.

"Cei mai multi dintre oamenii care au fost trimisi in somaj tehnic se ocupau de lucrarile de terasamente. Pe langa acestia s-a renuntat si la diversi maistri, mecanici sau functionari de birou care se vor intoarce la munca in data de 5 ianuarie. Anul trecut, in perioada rece nu stiu sa fi fost trimisi oameni in somaj tehnic, iar ceea ce se intampla acum cred ca are legatura cu criza financiara", a declarat pentru ZF Transilvania Mihai Lup, liderul de sindicat al angajatilor Bechtel din Romania.
Potrivit liderului de sindicat Bechtel, toti cei 200 de angajati trimisi in somaj tehnic sunt romani. Mihai Lup a mai spus ca nu a fost informat daca trimiterea celor 200 de persoane in somaj tehnic ar putea duce la eventuale disponibilizari in randul muncitorilor de la Bechtel si ca abia incepand din luna martie a anului viitor lucrarile la autostrada se vor intensifica. Oficialii Bechtel anuntau in urma cu doua luni ca, pentru a putea finaliza proiectul autostrada Transilvania pana in anul 2013, ar trebui sa dispuna de peste 15.000 de angajati.
"ncetinirea ritmului lucrarilor si reducerea numarului de angajati nu sunt neobisnuite in timpul sezonului rece. Reducerea volumului de munca va avea ca efect suspendarea unor posturi din toate sectoarele de lucrari. n aceasta perioada, angajatii nostri vor fi remunerati cu 75% din salariu, reducerea volumului de lucrari afectand atat personalul autohton, cat si pe cel strain", a declarat pentru ZF Transilvania Bogdan Sgarcitu, directorul de comunicare al companiei Bechtel.
Conform celor mai recente informatii furnizate de Bechtel au fost asfaltati 7 km de autostrada, reprezentantii companiei americane estimand in urma cu cateva luni ca pana la finele anului in curs se vor finaliza un numar de aproximativ 25 de kilometri.
"Pana in prezent au fost asfaltati 7 km din autostrada Transilvania, iar pana la finele anului in curs nu se vor mai face asfaltari. Se putea continua asfaltarea unor segmente din autostrada, in conditiile in care drumul dintre localitatile Turda si Luna de Sus era folosit ca centura ocolitoare a Clujului, insa s-a renuntat si la aceasta varianta. ncepand din luna martie a anului viitor vor reincepe lucrarile de asfaltare la autostrada Transilvania'', a declarat pentru ZF Transilvania Stefan Sebastian Szobotka, directorul directiei de comunicare din cadrul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania.
Autoritatile au solicitat companiei Bechtel sa asfalteze un numar de 25 km pana la sfarsitul anului si sa finalizeze mai rapid tronsonul Campia Turzii-Cluj Vest pentru a facilita traficul din judetul Cluj, acest tronson de autostrada urmand sa fie utilizat ca centura ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca.
Reprezentantii Bechtel au spus ca pretul lucrarilor la autostrada Transilvania a crescut fata de proiectul initial cu 50%, pentru sectorul 2B - Campia Turzii-Cluj Vest, si cu 80% pentru sectorul 3C - Suplacu de Barcau-Bors. Surse din cadrul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) au confirmat pentru ZF Transilvania faptul ca lucrarile efectuate in cadrul proiectului autostrada Transilvania s-au scumpit. "Fata de aproximarile initiale din 2003, cand autostrada Brasov-Bors avea costuri estimate de 2,24 miliarde de euro, proiectul autostrada Transilvania s-a scumpit datorita cresterii pretului materialelor de constructie si in special a cimentului", au sustinut surse din CNADNR.
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania a anuntat ca in acest an s-a cheltuit pentru constructia autostrazii Transilvania o suma de 211 mil. euro pentru toate activitatile, inclusiv cele conexe proiectului. Statul roman a cheltuit in ultimii patru ani aproape 675 mil. euro pentru proiectul austostrada Transilvania, iar reprezentantii Bechtel sustin ca aceste costuri se vor amortiza in timp.
"Ne costa mai mult sa nu avem autostrada Transilvania decat sa o avem. Daca Autostrada Transilvania ar fi construita, ar creste Produsul Intern Brut al Romaniei cu 1,5 pana la 2 la suta, ceea ce ar reprezenta o suma de aproximativ 4 miliarde de euro", spune Bogdan Sgarcitu, directorul de comunicare al Bechtel. Oficialii Bechtel au intarit ideea importantei autostrazii cu argumentul ca un mare investitor nu a mai venit in Romania din cauza faptului ca proiectul nu era sustinut.
Autostrada Transilvania a fost conceputa pentru un numar de 11 milioane de osii, valoare ce corespunde unei estimari a traficului pentru anul 2025. Proiectul construirii autostrazii Transilvania, pe traseul Brasov -Bors, a inceput in 2004, in baza unui contract de 2,24 mld. euro. Lucrarile au fost intrerupte la jumatatea anului 2005, cand autoritatile au inceput reanalizarea contractului incheiat de guvernarea precedenta. Ca urmare a sistarii lucrarilor, termenul de finalizare a autostrazii, stabilit initial pentru anul 2012, a fost prelungit cu un an.
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO