ZF Transilvania

Proiect de 29 mil. euro pentru dezvoltarea învăţământului dual în Oradea

Proiect de 29 mil. euro pentru dezvoltarea...

Autor: Laurentiu Cotu

16.02.2023, 17:59 191

Consiliul Judeţean Bihor în parteneriat cu primăria Oradea, cu cinci unităţi de învăţământ şi nouă companii private şi asociaţii vor să implementeze un proiect de aproape 146,6 mil. lei (aproximativ 29 mil. euro) ce prevede creşterea calităţii formării elevilor/studenţilor în raport cu cerinţele pieţei muncii. Oportunitatea de finanţare pentru acest proiect este Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Contribuţia proprie a CJ Bihor la valoarea eligibilă a proiectului este de peste 20,7 mil. lei, fără TVA, reprezentând 20% din valoarea cheltuielilor eligibile.

’În baza consultărilor pe care le-am avut cu mediul economic din Oradea, în principal, pentru că aici este deficitul mare de forţă de muncă, am luat decizia să susţinem acest campus pe anumite specializări, în special pe domeniile tehnice, pe partea de industrie, unde avem un deficit important. Dacă reuşim să facem acest proiect, va fi un punct important de conectare între şcoala noastră, atât şcoala tehnică duală cât şi învăţământul superior, şi marile companii membre în acest consorţiu’’, a spusIlie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, într-un comunicat de presă.

Consorţiul pentru implementarea acestui proiect este format din 18 membri, respectiv două autorităţi publice (CJ Bihor - lider de proiect şi primăria Municipiului Oradea), cinci unităţi de învăţământ (Colegiul Tehnic ’’Traian Vuia’’ Oradea, Colegiul Tehnic ’’Mihai Viteazu” Oradea, Liceul Tehnologic ’’Constantin Brâncuşi’’ Oradea, Colegiul Tehnic ’’Alexandru Roman’’ Aleşd şi Liceul Tehnologic ’’Unirea’’ Ştei, la care se adaugă Universitatea Oradea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor) şi nouă companii private şi asociaţii (Faist Mekatronic, Connectronics România, Vernicolor, Celestica, Purem Oradea, Nidec, Plexus Services RO, Asociaţia Bihor West Professional şi Asociaţia Firmelor Bihorene).

’’Cea mai mare parte din valoare, adică aproximativ 80%, ar urma să se investească în finalizarea campusului de pe strada Ceyrat, unde lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 60%. Acolo trebuie să facem partea de digitalizare, să consolidăm partea de eficienţă energetică şi să dotăm atelierele. Diferenţa de sumă se va duce către parteneri, pentru cheltuieli de proiect, pentru bursele elevilor, suportarea unor cheltuieli de transport şi aşa mai departe’’, a mai spus preşedintele Consiliului Judeţean Bihor.

Campusul şcolar pentru învăţământ dual, aflat în construcţie, este în imediata vecinătate a Universităţii Oradea şi a viitorului Parc Ştiinţific şi Tehnologic, un proiect realizat din fonduri europene de către Consiliul Judeţean Bihor.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO