La 19 iulie 1956, Szapad Nep, ziarul oficial al comunistilor maghiari, anunta "demisia" lui Matias Rakosi din functia de prim-secretar al Partidului. Rakosi insusi isi explica gestul invocand, in primul rand, motive de sanatate. Totusi, el admitea timid ca facuse erori acceptand "cultul personalitatii" si afirma ca nu doreste ca acestea sa se rasfranga asupra intregii conduceri. Din pacate, cu sau fara Rakosi, evenimentele din Ungaria nu evoluau spre un final fericit. Acolitul sau, Erno Gero, i-a devenit succesor. Or Gero, pe care scriitorul maghiar Pal Ignotus il caracteriza inspirat drept "un tehnocrat stalinist fara suflet, o incrucisare intre un inchizitor si un computer", era la fel de urat de unguri ca si Rakosi. Pentru ca lucrurile sa fie clare, noul stapan comunist atentiona in paginile aceluiasi ziar ca situatia din Polonia, unde muncitorii din Poznan se revoltasera in luna iunie, nu se va repeta in Ungaria. El ii acuza pe intelectualii grupati in Cercul Pet?fi ca incearca sa creeze un centru de putere paralel cu cel oficial, sugerand ca ar deveni astfel complicii imperialistilor care spera sa declanseze un "Poznan maghiar". (Alexandru Purcarus)
Alegerea lui Gero era rezultatul compromisului la care se ajunsese intre emisarul sovietic A.I. Mikoian si elita partidului. Candidatii la postul lui Rakosi carora Moscova le putea acorda increderea erau putini, astfel incat, la 15 iulie, reprezentantul Moscovei raporta ca "cea mai potrivita candidatura este cea a lui Gero". Conform marturiei primului-ministru ungar, Andras Hegedus, Mikoian nu s-ar fi implicat insa direct in procesul desemnarii noului lider, limitandu-se sa avizeze propunerea Biroului Politic.
Ulterior, Tito avea sa acuze conducerea sovietica ca
l-a propulsat pe Gero, sporind astfel nemultumirea populatiei pana la pragul insuportabilului. In discursul sau din 16 noiembrie 1956, liderul iugoslav spunea: "Cand o insatisfactie tot mai puternica a inceput sa apara in mijlocul chiar al comunistilor maghiari si cand ei au cerut ca Rakosi sa plece, au inteles tovarasii sovietici ca nu se mai poate continua in modul acesta si au fost de acord cu indepartarea sa. Dar ei au facut o greseala nepermitand inlaturarea in acelasi timp a lui Gero si a altor sustinatori ai lui Rakosi, care se compromisesera in ochii oamenilor. Ei au facut o conditie din ramanerea lui Gero pentru indepartarea lui Rakosi. Aceasta a fost gresit, pentru ca nu era nici o diferenta intre Gero si Rakosi".
Interventia Kremlinului in viata politica din Ungaria s-a dovedit un fiasco. Gero fusese adjunctul lui Rakosi, prin urmare nu se putea pretinde inocent. Probabil, in acel moment a fost ratata cea mai mare oportunitate de aplanare a crizei pe cale sa izbucneasca. Daca popularului reformator Imre Nagi i-ar fi fost permisa revenirea in partid sau in Executiv, poate ca revolutia nu s-ar mai fi produs.
Alegerea lui Gero i-a demoralizat insa pe suporterii lui Nagy, intarind opozitia. Impactul negativ al numirii lui Gero a fost atenuat in mica masura prin introducerea in Biroul Politic a unui numar de "centristi" printre care se gaseau Gyorgy Marosan si Janos Kadar, marginalizati de Rakosi. Simultan, pentru a echilibra balanta, a fost cooptat si "intelectualul dictator" Joszef Revai.
Aceasta echipa era prea eterogena pentru a actiona efectiv. Rezolutia politica pe care a adoptat-o a promis rapide si masive reabilitari ale victimelor stalinismului, dar s-a referit, de asemenea, la continuarea colectivizarii, insistand si asupra prioritatii alocarii de fonduri catre industria grea, in dauna bunurilor de larg consum.
In vreme ce liderii polonezi luau distanta fata de Moscova, Gero si colegii sai erau in intregime dependenti de Uniunea Sovietica. Faptul ca Nagy continua sa fie marginalizat nu a facut decat sa ii creasca prestigiul si sa ii creeze o aura de erou national.
Cum intr-un stat de democratie populara nu exista partide politice, evolutia sa depinde de interactiunea a trei factori: conducerea partidului, opozitia interna fata de aceasta si opinia publica. Ceea ce singulariza Ungaria in comparatie cu celelalte state ale lagarului, in preajma izbucnirii revolutiei din 1956, era urmatorul cumul de imprejurari: intai, dezintegrarea partidului care devenise practic un "cadavru viu" si, prin urmare, inconsistenta autoritatii sale; apoi, o opozitie fragila in cadrul careia nici macar Nagy nu reusise sa articuleze un grup coerent, capabil sa se impuna si sa preia revendicarile nationale asa cum se intampla in Polonia; in sfarsit, o intelectualitate implicata in viata societatii care influenta puternic opinia publica, dar care era lipsita de orice parghii politice.
In lunile care au urmat numirii sale, Gero a incercat sa linisteasca apele prin concesii nesemnificative: a permis desfasurarea funeraliilor de stat pentru Laszlo Rajk si
l-a arestat pe generalul Mihali Farkas, batranul sef al armatei si al politiei secrete. Dar nici macar masura tardiva a reacceptarii lui Nagy in partid, nici indoielnicul sprijin iugoslav pe care l-a primit din partea lui Tito, cu ocazia unei intalniri aranjate de Hrusciov in Crimeea la inceputul lunii octombrie, nu mai puteau opri eruptia vulcanului.
La 21 octombrie 1956, reformatorul Wladyslaw Gomulka a preluat conducerea Partidului Muncitoresc Unit Polonez. Schimbarea la varf s-a produs pe fondul disputelor acerbe dintre partizanii sai si conservatorii din partid, noul lider bucurandu-se de aprecierea majoritatii concetatenilor. Polonezii au reusit, bazandu-se pe sustinerea populara, sa convinga o impresionanta delegatie sovietica condusa de Hrusciov si sosita intempestiv la Varsovia sa renunte la recursul la forta si sa-i lase sa-si aleaga singuri conducerea. In schimbul tolerantei sovietice, Gomulka s-a angajat sa pastreze monopolul comunist asupra puterii, desi intr-o haina nationala, si sa mentina alianta cu Uniunea Sovietica. O situatie incordata a fost dezamorsata datorita moderatiei ambelor parti.
Sub impresia vestilor din Polonia, studentii maghiari - "iacobinii destalinizarii" - au inceput sa freamate, adaugand pe lista de revendicari ale Cercului Petofi puncte noi, precum evacuarea trupelor sovietice, organizarea de alegeri libere si revizuirea sistemului economic in concordanta cu realitatile din Ungaria. Tot ei au avut initiativa organizarii, in ziua de 23 octombrie, a unei demonstratii in semn de "solidaritate cu fratii polonezi". Initial, autoritatile au acceptat si au permis chiar postului de radio sa divulge detalii despre eveniment. Abia intors dintr-o vizita in Iugoslavia, Gero a sesizat insa pericolul si a decis interzicerea manifestarii. Era prea tarziu. Oamenii curgeau deja pe strazile orasului indreptandu-se spre centru. Dupa ora 15, multimea ocupase piata in care se afla statuia generalului Bem, eroul polonez care luptase alaturi de maghiari in revolutia din 1848. Atmosfera era destinsa, tinerii purtau drapele tricolore si imense portrete ale lui Imre Nagy, printre acestea ratacindu-se uneori si chipul lui Lenin. S-au tinut discursuri in favoarea actiunii poloneze si au fost citite proclamatii, dintre care cea mai percutanta a fost elaborata de Uniunea Scriitorilor. Inca din aceste momente, miscarea si-a relevat un dublu caracter, politic si national. Cererile exprimate de lozincile studentilor si cele cuprinse in programele intelectualilor coincideau: se dorea revenirea lui Nagy in functia de premier, desfiintarea politiei politice, pedepsirea vinovatilor pentru dezastrul in care se afla natiunea (Rakosi si Gero erau primii nominalizati), plecarea trupelor sovietice care stationau pe teritoriul Ungariei si, dupa formularea scriitorilor, "o politica independenta bazata pe principiul egalitatii fata de URSS".
Pentru a-si face simtita prezenta, manifestantii s-au indreptat spre Piata Parlamentului, unde li s-a adresat insusi Imre Nagy, trimis de Gero sa linisteasca spiritele. Frazele sale prea cuminti si faptul ca s-a adresat multimii cu "tovarasi" au starnit nemultumirea. In ciuda indemnurilor sale la calm, cetatenii au refuzat sa plece.
Ceea ce initial fusese o demonstratie studenteasca devenise una de masa, mai ales dupa ce muncitorii de pe marile platforme industriale iesisera din schimb si se alaturasera tinerilor. Peste 200.000 de locuitori ai capitalei manifestau intr-o atmosfera de pasnica efervescenta.
Emotia redescoperirii solidaritatii nationale s-a transformat insa in iritare si apoi in furie in momentul in care, spre seara, Gero a tinut la Radio un discurs lamentabil, presarat cu sabloane precum "elemente ostile", "provocari", "subversiuni", "otrava sovinismului", care amintesc de ultima cuvantare televizata de mai tarziu a lui Ceausescu.
O parte a multimii s-a deplasat spre Radiodifuziune, unde spera sa-l intalneasca pe Gero, pentru a-l trage la raspundere si hotarara sa ceara un drept la replica. Simultan, un grup de 3.000 de persoane a plecat spre parcul orasului care era dominat de o imensa statuie a lui Stalin din care, in fata urii populare, aveau sa ramana numai cizmele.
In fata Casei Radio, protestatarii au fost intampinati de aproximativ 500 de agenti ai sinistrei Securitati (A.V.H.). Initial, acestia au incercat doar sa disperseze multimea, dar ulterior au deschis focul in plin urmand ordinele lui Gero. Revolutia maghiara incepea deja scaldata in sange.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
