Ziarul de Duminică

A citi. Ghid practic pentru eliberarea din sclavie

23.03.2004, 00:00 46



Am recitit, cu descumpanirea certitudinilor, datele analizelor referitoare la starea cartii din Romania realizate de Asociatia Editorilor, Institutul Cultural Roman si Societatea Romana de Radiodifuziune, care vorbesc toate despre o moda a divortului de Gutenberg, despre alte satisfactii decat cele culturale pe care si le ofera, astazi, romanii.



Intr-o arheologie a crizei lecturii din Romania si din lume s-au inventariat explicatii multiple, gravitand in jurul mutatiilor grave pe care societatea romaneasca le-a suferit dupa 1989, cand s-a dat liber la presa televiziune, radio etc., sau a lipsei banilor, in raport cu preturile foarte mari ale cartilor etc.



Explicatia noastra este de alta natura, desi nu compromite teoriile anterioare, ci, mai exact, si le asuma; ne-am folosit in demersul nostru justificativ de teoriile sociologiei contemporane, de tezele managementului, aplicabile si embrionarei civilizatii democratice romanesti.



Cu lumea romaneasca s-a petrecut o mcdonaldizare, asa cum in Occident aceasta tendinta a inceput sa functioneze si inainte de 1955, anul infiintarii retelei de restaurante, cand au fost asimilate principiile de functionare ale acestui proces: eficienta (alegerea mijloacelor optime pentru realizarea unui scop), calculabilitatea (stabilirea de standarde numerice atat pentru procese, cat si pentru produse), predictibilitatea (anticiparea unei situatii, ceea ce presupune disciplina, ordine, uniformizare, rutina, operatiuni metodice) si controlul prin tehnologie (eliminarea incertitudinii comportamentale umane) - George Ritzer, McDonaldizarea societatii, Editura Comunicare.ro, 2003.



Nici cartea si, implicit, nici lectura n-au putut scapa de sub presiunea procesului de rationalizare excesiva a lumii contemporane. In consecinta, clasificarea lecturii intre hobby-urile individului exclude sistemic actul cititului de pe lista habitudinilor zilnice, programabile. Si totusi, exista romani, asa cum exista si occidentali, care citesc, indivizi care au priceput, instinctiv, ca in sistemele rationalizate pot fi construite barci de salvare, nise nerationale, care satisfac nevoia de independenta a fiintei umane. Unde gresim noi, cei constienti de nivelul crizei lecturii? In faptul ca nu contrabalansam procesul de dezumanizare si depersonalizare cu alternativa cititului, dar nu declarativ, ci prin manipularea unor instrumente de persuadare si tentare a individului chemat astfel sa-si clarifice statutul de sclav sau de proaspat eliberat; si toate acestea pentru ca Legea Sclaviei, promulgata in Virginia in 1668, ce consfintea pedeapsa corporala moderata aplicata in cazul sclavilor fugari pentru a-i readuce de pe calea trandaviei, pe care se incapataneaza sa o apuce, a fost abrogata gratie trezirii unor constiinte de sine.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO