Printre binefacerile trecutului, dupa care ofteaza multi oameni de teatru (fara a fi nostalgici incorecti politic), se numara siguranta zilei de maine, concretizata in locul de munca obtinut prin "repartitie". Oricat de obosit(or), rutinier, prafuit etc. e(ra) un teatru de stat, angajamentul pe durata nedeterminata, inclusiv salariul mic dar rezistent la zguduiri pe care il promite(a) el, era, este si, in viitorul previzibil, va ramane un punct de atractie greu de combatut. Ca sa pornesti singur la drum ai nevoie nu doar curaj.Ai nevoie, fara indoiala, si de un bun antrenament, pe care, in mod normal, ar trebui sa ti-l garanteze scoala, caci, asa cum inveti sa stai si sa te misti degajat pe scena, inveti si cum sa te prezinti la o "auditie", la un "interviu", la o competitie in general - si inveti in primul rand ca nimic nu se obtine fara competitie, fie ea si numai cu tine insuti. Dar cum la noi scoala are probleme pana si cu predarea alfabetului meseriei, ce sa mai vorbim de pregatirea "pentru viata" pe care s-ar cuveni sa o asigure ea?
Este un subiect de meditatie pe care mi l-au sugerat doua mici "intamplari teatrale" unde am fost invitata in preajma vacantei. E vorba despre oameni - foarte tineri, destul de tineri sau inca tineri - care au pornit, intr-un fel sau altul, sa-si ia soarta in maini si sa incerce sa-i dea forma. Gestul ca atare merita reverente.
Prima "aventura" careia i-am fost martora este un spectacol produs de Casa de cultura "Nicolae Balcescu" din sectorul 4. Iata, la randul ei, o institutie iubitoare de risc, pentru ca, refuzand sa se transforme, ca alte stabilimente similare, in discoteca, local de bingo sau mai stiu eu ce, a ales sa-si pastreze nu doar numele (cu, ah, conotatii reactionare!), ci si destinatia, gazduind un program complex de evenimente teatrale. In micuta sala de spectacole a acestei case de cultura, asadar, am vazut Escurial de Michel de Ghelderode, pus in scena de Gavril Borodan. Regizorul, absolvent, la Targu-Mures, in 2001, a fost o vreme director artistic al Teatrului Dramatic din Constanta, unde i-am vazut o montare (interesanta) cu Napasta caragialiana. Cum si de ce a plecat de acolo nu stiu; fapt este ca a venit la Bucuresti, unde, impreuna cu alti cativa artisti independenti, a realizat spectacolul pomenit. Escurial este una dintre acele piese la care se gandesc imediat cei ce-si doresc o productie necostisitoare, dar cu oarece "staif". Textul autorului belgian (1898-1962) dateaza din 1929 si este o mica farsa sumbra (gen ce l-a facut faimos pe Ghelderode), foarte agreata de actori, carora le pune la dispozitie doua partituri "grase" - in timp ce asteapta moartea reginei in agonie, un monarh smintit ii propune bufonului sau sa-si inverseze "rolurile" intre ei -, dar si de regizori, carora psihologia personajelor, ca si scriitura osciland intre simbolism si expresionism, le furnizeaza material pentru eventuale desfasurari de fantezie. Altminteri, piesa nu-i deloc usoara si (ca si in cazul Cameristelor lui Jean Genet, alt text hiper-vizitat), le-as recomanda mare prudenta celor ce se gandesc sa o "atace". Sfatul acesta nu le-ar fi stricat nici temerarilor Marian Popescu (absolvent de actorie, in 2002, la Universitatea Ecologica si laureat al Galei de la Mangalia in acelasi an), interpretul Regelui, Silvian Duica (absolvent in 2001 la Targu-Mures), interpretul bufonului Folial, si Claudia Imre (absolventa - nu se stie cand - la Universitatea "Spiru Haret" si laureata a aceleiasi Gale anul trecut), interpreta (fara vorbe) reginei muribunde. Sub indrumarea lui Borodan, spectacolul nu e lipsit de idee (adulterul reginei cu bufonul, prezent fara insistenta in text, e o linie posibila si care umanizeaza cumva povestea, chiar daca o simplifica) si are momente de intensitate si chiar de emotie - numai ca acestea se produc, matematic, in absenta replicilor, multumita frumoasei coregrafii concepute de Silvian Duica si expresivei ilustratii muzicale, semnate de regizor. Cand vorbesc, tinerii actori nu vorbesc bine: frazeaza ne-logic, rostesc deficitar, au intonatii necontrolate; de salvat, se salveaza, prin urmare, doar Claudia Imre.
Cea de a doua "aruncare la apa adanca" i-a avut ca protagonisti pe recenta absolventa de regie la UNATC Silvia Dumitriu (care, daca am inteles corect, isi da, cu aceasta ocazie, examenul de diploma), pe Ana Ioana Macaria, actrita (cu oarece "vechime") la Teatrul "Bulandra", si pe Ionut Kivu, foarte tanar actor la Teatrul Odeon (sau abia-absolvent? sau inca student?). Sub egida (foarte discret plasata pe afis) Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica, ei au pus pe picioare un spectacol cu o piesa a autorului francez cel mai la moda, astazi, pe scenele din Europa, Eric-Emmanuel Schmitt, intitulata Mici crime conjugale - un dialog inteligent si foarte bine condus dramaturgic intre doi soti aflati intr-un moment critic al relatiei lor. Regizoarea si-a condus bland, dar sigur interpretii, iar acestia i-au raspuns cu vizibila convingere. Desigur, avantajul este net de partea Anei Ioana Macaria, pe care, alaturi de talent, o serveste considerabil experienta, intr-un rol ce "ii vine" perfect; mult prea tanar pentru varsta si biografia personajului, Ionut Kivu lupta loial si cu miscatoare daruire, incercand sa sustina cat mai ferm partea ce-i revine din solidul edificiu literar.
Incercarea moarte n-are e zicala care li se potriveste acestor tentative, care le motiveaza si le justifica. Reusita, poate, va veni si ea.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
