Antoaneta Ralian, admirabila traducatoare a trilogiei Rastignirea trandafirie de Henry Miller (Sexus, Plexus, Nexus), nu stiu sa-l fi cunoscut personal pe cel considerat de multi parintele romanului erotic modern. A cunoscut insa alti mari scriitori anglo-saxoni. In acest numar, o evoca pe Iris Murdoch, poate cea mai importanta scriitoare britanica a secolului XX. In tinerete, interlocutoarea noastra a lucrat la serviciul de epurare a cartii din Ministerul comunist al Culturii, o perioada de care isi aminteste cu oroare. (Marcela Gheorghiu)
In ciuda faptului ca eram foarte apreciata si ca am avut prilejul sa lucrez cu fel si fel de directori si directori generali, eram lesne infierata pe motiv ca nu aveam pregatire politica si, cu toate ca faceam cursuri saptamanale de socialism stiintific si ma stiam a fi o eleva foarte buna, de aceasta data nu puteam retine nimic, pentru ca nu era nimic de retinut. Totul se invartea in jurul cozii, fara nici o logica. Ajunsesem sa memorez fraze intregi pe de rost, ca sa pot face fata invatamantului politic. Traiam acea viata dubla care duce la schizofrenie, la alienare, pentru ca, fiind angajata la Ministerul Culturii, Directia Generala a Editurilor, eram nevoita sa fac munca ideologica.
Inainte insa fusese si mai rau. Fusesem angajata intr-un serviciu care se numea ceva de genul Epurarea Bibliotecilor. Acolo eram pusa sa citesc carti si sa hotarasc ce va fi dat la o parte si ce poate ramane in rafturi. Zi de zi, ajungeam acasa si plangem pentru ca trebuia sa "denunt" autori dragi mie ca fiind anticomunisti si deci pasibili de a fi scosi din biblioteci. Cel mai tare mi-a sfasiat inima Sun sau Calea neturburata de George Calinescu, volum caruia a trebuit sa-i fac un referat cum ca e subversiv, idealist. Imi aduc aminte ca am intrat in casa si am inceput sa plang ca un copil ca am ajuns sa-l cenzurez pe Calinescu. Perioada traita la Epurarea Bibliotecilor a fost una dintre cele mai negre din viata mea. Apoi am trecut la Directia Generala a Editurilor, unde nu mai aveam misiuni atat de dramatice, dar, in schimb, ma ocupam cu altceva: trebuia sa fac analiza planurilor editoriale - cate carti cu tematica agricola, cate de industrie usoara, cate carti care proslaveau alianta dintre muncitori si tarani, marile realizari ale socialismului si, intr-un coltisor mic, traduceri din literatura universala. Trebuia sa le analizez, apoi sa fac procentajul s.a.m.d.
Am avut insa sansa ca, nefiind membra de partid, originea mea mic-burgheza si-a aratat roadele si am fost trimisa la munca de jos. Asta insemna, in conceptia lor, o editura. Evident ca totul s-a petrecut intr-o sedinta si evident ca am avut parte de o serie intreaga de cuvinte si de expresii care mi s-au aruncat in fata. Am fost acuzata de cosmopolitism, de faptul ca citeam carti straine, ca vorbeam despre carti straine si, in sfarsit, mi s-a spus ca trebuie sa aflu ce este munca de jos. Astfel, am ajuns la Editura Univers. Acolo am reusit si primele traduceri. Cea dintai a fost in limba italiana; inca nu aveam curajul sa ma arunc la o traducere din engleza. Am talmacit povestirile unei scriitoare napoletane, niste texte foarte frumoase, reunite sub titlul Ochelarii. Dupa asta am prins curaj si m-am intors cu optimism spre literatura engleza. Drumul era deschis. Am tradus mult din literatura engleza, din cea americana - in total 110 romane si piese de teatru. In plus, am publicat un numar important de interviuri realizate de mine cu diversi scriitori straini, dar si foarte multe note de calatorie.
Mai ales inainte de 1989, calatoriile nu erau usoare deloc. Am trait foarte multe situatii in care deplasarile in strainatate mi s-au refuzat: mi se respingea pasaportul atunci cand eram cu valizele pregatite de plecare. Aveam insa un unchi in Franta care ma invita acolo si-mi trimitea biletele de avion si scrisoarea de rigoare catre autoritatile romane. Impreuna cu sotul meu, am reusit, in felul acesta, sa fac cateva calatorii si inainte de 1989. A fost un ideal al vietii mele si, cat am putut, am calatorit. Tot ce am castigat din activitatea mea literara s-a dus pe calatorii, iar acum nu regret deloc.
25 de ani cu Iris Murdoch
Orice autor pe care il traduc imi este apropiat, deoarece caut mai intai de toate sa-l cunosc, sa mi-l insusesc. Incerc sa gandesc cu gandurile lui, sa simt cu simtirea lui. Sunt foarte apropiata de ei chiar si atunci cand nu exista intre noi un fond comun de gandire si simtire.
O foarte lunga si frumoasa prietenie am avut-o cu scriitoarea britanica Iris Murdoch, pe care am cunoscut-o in Marea Britanie, invitata fiind de British Council. La un moment dat, chiar inainte de 1989, am avut sansa sa primesc cateva asemenea invitatii din partea ambasadelor britanica si americana. Dar prima mea calatorie in Anglia i-o datorez poetului Vasile Nicolescu, care s-a luptat si m-a trimis acolo pentru doua saptamani si caruia ii port o mare recunostinta, desi nu mai este printre noi.
La vremea respectiva, tradusesem un roman al lui Iris. Cand la British Council mi s-a pus intrebarea pe cine vreau sa cunosc dintre scriitorii britanici, am spus fara ezitare: "Pe Iris Murdoch!". Scriitoarea locuia pe atunci la Oxford, in vreme ce eu ma aflam la Londra. Mi s-a comunicat ca mi s-a fixat o intalnire cu ea intr-un pub. Cei de la British Council au vrut sa ma insoteasca. "Nu e bine sa se duca o doamna singura intr-un pub." Eu insa i-am rugat sa ma lase in pace, asigurandu-i ca nu mi se va intampla nimic. Am ajuns in localul cu pricina emotionata pana peste poate. Cu o noapte inainte, la hotel, imi pregatisem o serie intreaga de fraze, de comentarii, ca s-o impresionez pe Iris. La un moment dat, a aparut. Era o femeie extrem de simpla la infatisare, de o caldura umana care tasnea prin toti porii. Imi aduc aminte ca la intrarea pe usa avea o figura de irlandeza cu pometii proeminenti si foarte imbujorati, cu un breton de pe care se scurgeau picaturi mari de ploaie. A venit direct la masa mea, m-a intrebat ce bem si am avut brusc senzatia ca o cunosteam dintotdeauna. Asa s-a legat intre noi o prietenie care a durat un sfert de veac, in decursul caruia i-am tradus multe carti in romaneste. La randul ei, Iris m-a vizitat in Romania impreuna cu sotul ei, au facut o calatorie in Delta despre care a scris foarte frumos, iar pe mine m-a invitat de vreo trei, patru ori la Londra, la ea acasa. Am petrecut si un veritabil Craciun englezesc la Londra, la fratele sotului ei, John Bailey, un foarte cunoscut critic literar englez.
Corespondenta mea cu Iris s-a intins pe ani si ani. Nu de putine ori mi s-a cerut sa public unele scrisori, dar, din pacate, ea era o femeie de o simplitate si o umanitate uluitoare, iar scrisorile ii semanau. Eu incercam in ceea ce-i scriam sa fiu intelectuala, sa vorbesc despre literatura, sa o fac pe grozava, in timp ce scrisorile ei frizau banalitatea: imi vorbea despre catelul ei, despre raceala lui John, despre unde plecau in concediu, lucruri pe care le scrie in general oricine, asa ca nu ar fi corespuns asteptarii cititorilor.
La un moment dat, nu am mai primit raspuns la scrisorile mele si nici superbele ei felicitari de Craciun si de Anul Nou nu le-am mai primit. Ulterior, am aflat ca se imbolnavise de Alzheimer. Sotul ei i-a ascuns un timp boala de ochii presei, dar s-a aflat in cele din urma, iar Iris a murit. Dupa moartea ei, a trebuit sa ma confrunt cu cartile scrise de John Bailey despre ea, carti care pe mine m-au dezamagit, pentru ca erau scrise cu raceala proprie oamenilor de stiinta: descria cu acuratete reactiile ei la boala, reactiile lui la reactiile ei si o serie intreaga de lucruri dizgratioase, care au tinut de suferinta si de sfarsitul tragic al unui monstru sacru, asa cum a fost Iris Murdoch.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
