Fiecare generatie are dreptul sa creada ca muzica din vremea sa e cea mai tare din parcare. Si totusi, ce face diferenta? N-am sa invoc aici faptul ca pustimea de azi e mult mai atasata de muzica anilor '70-'80 decat am fost noi interesati de deceniile 4-5. N-o sa aduc in discutie elemente muzicale, de ritm sau de text. N-o sa ma refer nici macar la faptul ca o buna parte dintre "clasici" sunt inca - sau revin - in activitate, facand sali pline, inclusiv de tineri.
Nici unul dintre elementele de mai sus nu este suficient pentru a defini distanta dintre "atunci" si "acum". Dimensiunea care particularizeaza arta (nu doar muzica) anilor '70-'80 este intensitatea trairii. Privite din aproape toate unghiurile de vedere posibile, vietile si mortile unor oameni precum Jimi Hendrix, Janis Joplin sau Brian Jones arata jalnic, ca niste ghiveciuri in care s-au amestecat de-a valma spectacole, inregistrari, droguri, alcool, violenta, dereglari psihice, uneori chiar infractiuni. A fost cel putin descumpanitor sa aflu - dupa trei decenii de veneratie - ca Jimi se intampla sa buseasca femeile care preferau un alt barbat decat pe el...
Anii aceia au insemnat insa perioada in care, supusi unor uriase presiuni sociale, politice si psihologice, venite din toate partile (consolidarea lagarului comunism, reactiile de tip McCarthy, razboiul rece, criza rachetelor nucleare, confruntarile militare din Orient - pe scurt, reasezarea lumii pe alte temelii, in urma celui de-al doilea razboi mondial, reasezare demarata intr-o confuzie generala), tinerii, in special cei americani, au incercat cu disperare sa-si construiasca propriile repere. Asa a aparut Flower Power (ca si revolutia romana din decembrie 1989, miscarea hippie a avut o parte vie, spontana, adevarata - si una manipulata subtil), dupa unii cea mai importanta miscare din istoria moderna. Asa a aparut dorinta intoarcerii la natura, la simplitate, la lipsa regulilor. Asa au aparut oameni care au ars in cativa ani ceea ce in mod normal traieste, in decenii, o generatie intreaga. Copilarii mizere, maturitate prematura, succese timpurii, performante istorice, rateuri, arestari, procese, fundamentarea a tot ceea ce a urmat in arta spectacolului, batai, sinucideri - nimic n-a lipsit. In afara de timp.
Dincolo de orice explicatii scolastice, admiratia tinerilor fata de legende este o reverenta in fata celor care au pus suflet in ceea ce au facut. Uitati-va la vedetele de azi: talentate sau nu, majoritatea canta la stolba.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
