Copiii români care studiau în România îşi pierdeau cetăţenia. De aceea, pentru o Convenţie şcolară militase Take lonescu încă din 1921; o va realiza ministrul lamandi în 1927, dar nu va fi ratificată. Abia în 1932, cu ocazia Conferinţei Micii Înţelegeri de la Belgrad, s-a încheiat Convenţia privind şcolile minoritare din Banat, ratificată în 1933. Limba de predare era româna, dar nu se aplica şi românilor din celelalte regiuni ale Iugoslaviei. În planul activităţii culturale, Statul iugoslav a avut, de asemenea, o politică antiromânească evidentă. După 1920, împărţirea Banatului în doua a produs mari dezechilibre economice. În Banatul de Vest, pământurile comunale şi averile bisericeşti din localităţile româneşti au fost expropiate şi date coloniştilor sârbi, dobrovolţi (foşti luptători în război). Impozitele cerute românilor erau mai mari decât cele pe care le plăteau sârbii. Majoritatea băncilor româneşti şi-au încetat activitatea.
În alt capitol, Petre Petrinca se ocupa de românii din Craina, Cerna-Reca, Pojarevaţ, Morava şi Timocul Sârbesc. În acest spaţiu, românii - identici la port şi manifestări culturale cu cei din Oltenia, Banat şi Muntenia -se împărţeau în două grupe: pădurenii şi muntenii; după locul de aşezare. Majoritatea surselor apreciau la 300,000 numărul românilor din dreapta Dunării. Erau lipsiţi de biserică şi şcoală naţională şi supuşi unei intense acţiuni de sârbizare. Frecventarea şcolilor din România era interzisă. Drepturile şi libertăţile prevăzute la Conferinţa de Pace de la Paris nu se aplicau în totalitate. Astfel, în toate domeniile, situaţia era mult mai rea decât în Banatul de Vest.
Aceeaşi situaţie şi in Macedonia sârbească (alte părţi ale Macedoniei intraseră în componenţa Greciei, Bulgariei, Albaniei). Din totalul de 250.000 de români în Macedonia, în partea sârbească erau în jur de 120.000-150.000. Statistica oficială, însă, menţiona mult mai puţini. Şi aici au fost suprimate şcolile şi bisericile româneşti. O decădere majoră se înregistra în plan cultural şi economic.
În a doua parte a documentarului său, Petre Petrinca face o comparaţie cu viaţa iugoslavilor din România, minoritatea sarbo-croato-slovenă, care în 1930 număra 51.062 oameni, 0,3 % din populaţia României (din aceştia, majoritatea, 40.503, locuiau în Banatul românesc). Se bucurau de un regim de protecţie reală: aveau drepturi şi libertăţi care le asigurau o viaţă naţională proprie, cum erau stipulate în Tratatul Minorităţilor semnat de România la 9 decembrie 1919 şi intraseră în textul Constituţiei din 1923 şi în al celei din 1938. Nu se manifesta o politică de deznaţionalizare a iugoslavilor. Aceştia au beneficiat şi ei de efectele Reformei Agrare din 1921. Convenţia şcolară româno-iugoslavă a fost aplicată cu bună credinţă de Statul Român; în Banatul Românesc, la un număr de 40.503 iugoslavi, funcţionau 44 şcoli, 64 biserici, patru mănăstiri, un vicariat, o bancă, un ziar. Prin contrast, situaţia creată de Statul român iugoslavilor de pe teritoriul său, evidenţia şi mai mult politica opresivă a Belgradului faţă de românii din Iugoslavia.
Soluţia adusă în discuţie de Petre Petrinca - în concordanţă cu ceea ce se propunea, la momentul respectiv, în Europa pentru minorităţi - era schimbul de populaţie, colonizarea românilor iugoslavi în România. Dar, constata că: "Oprimările de ordin politic, economic şi cultural, n-au putut şi nu pot determina pe românii bănăţeni sa-şi părăsească gospodăriile (...) În regiunea Crainai, Moravei, Pojarevaţului şi Timocului sârbesc, elementul românesc, oţelit în luptele de veacuri ale atâtor oprimări străine, refuză şi el cu îndârjire să-şi părăsească pământul strămoşesc.(...) În Macedonia sârbească, în sânul aromânilor, care au ajuns intr-o situaţie disperată prin destrămarea unităţii românismului balcanic şi în urma suprimării vieţii lor naţionale, curentele de emigrare în Ţară au prins rădăcini mult mai puternice." Pe ansamblu, schimbul de populaţie ar fi dezavantajat România în plan economic şi naţional; multele impedimente prezentate de Petre Patrinca făceau ca soluţia să fie neaplicabilă.
Aceasta era imaginea generală a românilor din Iugoslavia la sfârşitul perioadei interbelice. Atitudinea lor în timpul războiului mondial declanşat în 1939 va fi influenţată de situaţia care le fusese creată până atunci.
Din introducerea volumului "Românii din Serbia. 1940-1944", în pregătire la Editura Enciclopedică
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
