Citesc in "Jurnalul national" de miercuri, 12 aprilie a.c., un lucru incredibil si scandalos inca din titlu: "Ruga colectiva este periculoasa".
Preambulul articolului suna asa: "Un studiu realizat in Statele Unite arata ca rugaciunea in grup este daunatoare pentru starea de sanatate a unui pacient care a suferit o operatie de by-pass coronarian". Studiul, publicat de saptamanalul "The American Heart Journal" si preluat de cotidianul "Le Monde", evalueaza raportul dintre beneficii si riscuri in cazul unei rugaciuni colective destinate unei terte persoane. Cercetatorii s-au adresat credinciosilor din trei congregatii religioase (doua catolice si una protestanta), carora li s-a cerut sa se roage "pentru reusita unei operatii chirurgicale si pentru vindecarea rapida si fara complicatii" a unor pacienti necunoscuti. Nu comentam aici daca congregatiile respective au fost informate ca fac obiectul unui experiment medical si, daca au fost informate in prealabil, de ce s-au pretat la acest experiment. Sa nu ne indoim de buna lor credinta si sa presupunem ca s-au rugat pentru acei bolnavi intrucat ar fi facut-o in absolut orice imprejurari. In sfarsit, pacientii au fost distribuiti in trei grupuri.
Rezumand, s-a constatat ca in grupul de bolnavi care stiau ca se vor face rugaciuni pentru ei rata complicatiilor medicale a fost mai inalta, iar frecventa infarctelor inregistrate in acest grup a fost, de asemenea, foarte ridicata. Concluziile cercetarii sunt contradictorii si stupefiante: pe de o parte, se afirma ca rugaciunea colectiva nu si-a dovedit eficacitatea (observatie justa) si, pe de alta parte, ca ea poate avea efecte nocive atunci cand bolnavii stiu ca niste straini se roaga pentru ei (observatie profund eronata, dupa umila mea parere). Aparenta stiintifica a intregului demers nu poate ascunde delictul de deontologie comis. In primul rand, pentru ca nu poti cuantifica prezenta harului dumnezeiesc, nu poti masura incomensurabilul. Aici e vorba de o incongruenta de fond intre teorema si finalitatea ei. Cat de parsiv e la urma urmei acest tip de abordare secular manipuland subiecti care se declara crestini si abuzand de buna lor credinta, realizam din primele lui enunturi: cercetatorii - 18 la numar - nu si-au propus "sa dovedeasca sau sa nege existenta lui Dumnezeu, ci rolul rugaciunii in cazul bolnavilor de inima". In fond, experimentul contesta puterea rugaciunii si, implicit, existenta lui Dumnezeu. Premisa insasi de la care pleaca un asemenea experiment e contrara spiritului practicii orante din cultele religioase crestine. Biserica stabileste cu maxima acribie cand, unde si in ce conditii poate avea loc rugaciunea colectiva, asa-numita rugaciune comunitara sau "rugaciunea multora" (2 Cor. 1, 11), efectuata in general in biserica si la diferite slujbe de obste. O astfel de rugaciune nu poate in nici un caz constitui pretextul sau placa turnanta pentru un experiment medical viciat din capul locului de un grav deficit de metoda. Pentru a nu fi suspectat ca fac apologia pro domo a Ortodoxiei, voi cita o sursa non-ortodoxa. Intr-un asemenea context, se spune in "Vocabular de teologie biblica" (Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucuresti, 2001), Dumnezeu este pus la incercare. Este echivalent cu a-I spune ca vom crede doar daca El ne face pe plac. Or, aceasta este prin excelenta o antirugaciune, conchide Vocabularul (p. 648). Lucrurile stau exact pe dos intr-o corecta atitudine oranta: eu cred in Dumnezeu si nu ma indoiesc o clipa ca, rugandu-ma Lui, imi va asculta rugaciunea, iar harul Lui iertator si vindecator se va raspandi asupra celui bolnav. Puterea mijlocitoare si vindecatoare a rugaciunii comunitare a fost verificata in timp si atestata stiintific in repetate randuri, astfel ca ea nu mai poate fi pusa la indoiala de nimeni. Mai e nevoie sa spunem ca, in ordinea devotiunii crestine, eficienta rugaciunii e indisolubil legata de credinta nestramutata in existenta lui Dumnezeu? Mai exact, eficienta rugaciunii adresate unui tert (adica aproapelui), e indisolubil legata de credinta in Dumnezeu nu numai a rugatorului, ci si a beneficiarului ei si ea are sau nu urmari benefice din cauze care depasesc simpla conjunctura de laborator. Ele tin de dimensiunea soteriologica a relatiei personale dintre om si Dumnezeu si astfel de rezultate calitative nu pot fi traduse in termenii cantitatii si ai statisticii ordinare. Eroarea experimentului american consta in aceea ca el confunda aparenta cu esenta si reactia psihologica a pacientului cu eficacitatea harica a rugaciunii asupra mantuirii lui personale. Voi incheia spunand ca nu numai rata inalta a infarctelor miocardului, dar nici macar moartea unor pacienti nu e un argument ca rugaciunea n-a avut efect asupra lor. Planul lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi nu ne este cunoscut si, cum se spune undeva, "in ce te va gasi, in aceea vei fi judecat". Orice experiment stiintific pe acest teren e sortit din start esecului. Dar faptul ca cercetatorii americani insista sa traga concluzii denota nu numai obstinatie, ci si premeditare. Iar faptul ca, last but non least, un comentariu al acestui experiment apare intr-un cotidian romanesc de mare tiraj, taman in Postul Mare al Sfintelor Pasti, e de natura sa ne puna pe ganduri.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
