Speologul Bogdan Onac esteprofesor la Facultatea de Geologie din cadrul UniversităţiiBabeş-Bolyai din Cluj-Napoca. În afara activităţii de cercetare şididactice din ţară, a fost visiting fellow la Universitatea dinCopenhaga (Danemarca), apoi visiting profesor la Universităţile dinBergen (Norvegia) şi Palma de Mallorca (Spania), iar din anul 2001este visiting professor la Universitatea din South Carolina (SUA).A publicat, sub semnătură proprie sau în colaborare, 9 cărţi şi asemnat aproape 100 de articole în reviste de specialitate dinîntreaga lume.
În luna februarie a acestui an,Bogdan Onac a publicat în prestigioasa revistă SCIENCE un articolconsacrat rezultatelor cercetărilor sale paleoclimatice din ultimiiani. Omul de ştiinţă român susţine că există o legătură strânsăîntre climat şi nivelul mărilor, iar peşterile aflate pe coastainsulei Mallorca deţin extraordinare dovezi în ce priveşteschimbările nivelului Mării Mediterane din trecut. In ultimii200.000 de ani aceste peşteri au fost sistematic inundate defluctuaţiile nivelului oceanic datorat oscilaţiilor de origineglaciară (formarea şi apoi topirea calotelor glaciare). Nivelulmaxim şi minim al acestor inundaţii s-a înscris în mod distinct pestalactitele şi stalagmitele din peşteră, oferind un fel decalendar al evoluţiei apelor Mediteranei de-a lungul timpului. Şide ce este atât de important acest lucru? veţi întreba. Pentru că,privind în trecut, putem anticipa viitorul. Evenimentele petrecuteîn urmă cu zeci de mii de ani pot constitui un avertisment pentrulumea contemporană.
- Cum aţi pornit aceastăcercetare şi cine v-a fost alături?
- Echipa care a lucrat la aceastătemă de cercetare este mai vastă. În primul rând, sunt spaniolii,care se află, cum s-ar spune, pe teren propriu acolo, în Mallorca,şi care începuseră să studieze problema schimbării nivelurilorMării Mediterane de-a lungul a 130.000 de ani cu mult timp în urmă.Prima dată mi-a picat un articol de-al lor în mână prin '98 şi mis-a părut extrem de interesant. La data respectivă, eu deja făceamdatări uraniu-toriu pe care ei nu le realizaseră. Datările lor erauoarecum primitive, deoarece dădeau vârsta unei formaţiuni dinpeşteră cu o aproximaţie foarte mare, ceea ce nu permiteadesprinderea unor concluzii relevante. În acel moment mi s-a trezitinteresul pentru acest subiect şi m-am gândit că ar trebui să vădşi eu ce se întâmplă în peşterile din Mallorca. În 2001, m-amîntâlnit cu unul dintre aceşti cercetători spanioli la un congresîn Brazilia şi atunci am pus la cale colaborarea noastră. Apoi, în2001, 2002, 2004 am fost în Mallorca.
- Tot aici fusese şi EmilRacoviţă la începutul secolului trecut...
- Într-adevăr, peştera unde amcoborât, Cueva del Drac, a constituit punctul de plecare al luiEmil Racoviţă atunci când a pus bazele biospeologiei. Totul apornit cu 100 de ani în urmă, de la găsirea unui gândăcel alb siorb care l-a condus la concluziile ulterioare de o importanţăcovârşitoare pentru domeniul subteran. În viaţă am avut mai multe"vise nebune", iar unul dintre acestea era de a călca în peştera decare şi-a legat numele ilustrul nostru înaintaş. În 2004 a avut locacolo un simpozion, precum şi festivitatea aniversării a 100 de anide când Emil Racoviţă fusese în Mallorca, în peştera pe care ocercetam noi acum, Cueva del Drac. De altfel, pe unul dinbulevardele centrale ale Palmei, se află bustul marelui nostrusavant.
Să revin, însă, la cercetareanoastră. În 2004 am putut rămâne două luni aici, fiind visitingprofessor la Universitatea Insulelor Baleare din Palma deMallorca, prilej excelent să văd mai multe peşteri prin ochii celordin Spania. La început am examinat fenomenele de suprafaţă. Apoi,mergând cu ei şi văzând cam 15-20 de peşteri, deja lucrurile auînceput să-mi fie foarte clare, să înţeleg cam ce se întâmplă. Amcolectat de aici numeroase probe pe care le-am tăiat în două pentrua putea face datarea radiometrică şi a vedea cum arată structura îninterior. Am luat probe din aceste formaţiuni şi, având acces lalaboratoare bine dotate, le-am determinat vechimea cu mareprecizie. Semnificativ, toate mi-au indicat o vârstă de cca. 81.000de ani. Rezultatul coincidea cu ceea ce obţinuseră spaniolii (lorle dăduseră 82.000-83.000 de ani), însă precizia măsuratorilor meleera incomparabil mai bună.
-Care era elementulcomun al tuturor acestor peşteri?
- Peşterile se află la o distanţăde cel mult 250 de metri de coastă, ca urmare, apa din ele este oriapă de mare, ori un amestec de apă dulce cu apă de mare. Se ştia căacolo, în peşteri, sunt marcate nivelurile mării distinct, datorităunor formaţiuni tipice.
- În ce sens"tipice"? Cum arătaaceste formaţiuni? Ce v-a atras atenţia în mod special laele?
- În peşteră suntstalactite şi stalagmite. În momentul în care nivelul măriistaţionează o perioadă de timp, pe locul unde stă cel mai multformează o depunere, adică stalactita sau/şi stalagmita se îngroaşăca un bulb, aşa cum se vede şi în splendida imagine realizată deToni Merino (foto 2). Când nivelul apei scade, în aceeaşisau în altă peşteră, în jurul stalactitelor şi stalagmitelor apardin nou depunerile amintite, dacă apa stă mai mult timp. Oarecum lafel ca în principiul vaselor comunicante, pe măsură ce caloteleglaciare şi gheţarii alpini câştigau în volum şi dimensiuni,nivelul mării cobora, iar când gheţarii se retrăgeau/topeau,nivelul mării creştea.
- Deci avem de a face cu un felde înregistrator geologic al evoluţiei nivelului apei Mediteraneide-a lungul timpului... Un fel de "cote ale apelorMediteranei..."
- Se poate spune şiaşa.
- Aţi publicat aceste concluzii?
- Nu imediat. O perioadă, am uitatde toată această poveste şi în 2005 când am susţinut interviulpentru a putea preda la Universitatea din South Florida a trebuitsă ţin si o prelegere referitoare la domeniile mele de cercetare.Cu acest prilej, am prezentat şi două diapozitive ilustrâdspeleotemele (stalactitele şi stalagmitele) din Mallorca. Amprecizat că le-am datat, că aveau 81.000 de ani şi că erau cu unmetru peste actualul nivel al Mediteranei. Un profesor american,aflat în asistenţă, s-a arătat interesat de rezultatele mele. Dupăce am fost acceptat la South Florida, am continuat dialogulştiinţific cu acest profesor, lucru care m-a stimulat în cepriveşte finalizarea cercetării. Mai întâi, am trecut în revistăceea ce au publicat spaniolii, care, vă asigur, au publicat mult.Dar am constatat că au publicat numai în reviste cu circulaţielimitată, nu în cele cu mare impact ştiinţific, drept pentru carenu au fost niciodată citaţi de către cei care lucrează lareconstituirile de nivel de mare. De aceea, le-am propus saîncercăm la o publicaţie cu impact mare. Iată de ce, în 2006 cândterminasem de redactat lucrarea, am decis împreună că esteobligatoriu să o facem cunoscută şi am trimis-o la o publicaţie despecialitate. A fost respinsă, dar am perseverat, încercând la altedouă reviste. Părerile erau împărţite: unii referenţi eraupozitivi, alţii negativi. În cele din urmă, articolul semnatîmpreună cu cei trei geologi din Mallorca, cu doi cercetătoriamericani şi cu o profesoară din Italia, intitulat Un nivelridicat al mării în urmă cu 81.000 de ani, în Mallorca, aapărut în februarie 2010 în cunoscuta publicaţieScience.
- Care este importanţa practicăa cercetării dvs.? Ce semnificaţie au pentru contemporaneitateconcluziile unei cercetări privind o perioadă de acum câteva zecide mii de ani?
- În primul rând, pune sub semnulîntrebării teoria unui geofizician sârb după care ciclurileglaciare se succed la cca 100.000 de ani. Or noi găseam, după30.000 de ani de când teoretic începuse ultima glaciaţiune, apă cuun metru mai sus decât în prezent. În mod normal, dacă ar fi fost oglaciaţiune, nivelul mării ar fi trebuit să coboare, să coboarecontinuu, iar nu să crească. În cadrul aceleiaşi glaciaţiuni amconstatat fluctuaţii inexplicabile: fenomene de creştere şi dedescreştere ale nivelului mării, adică de formare de caloteglaciare, urmate de topirea lor. Cum se explică acest fenomen?Iatăo întrebare la care acum se caută răspuns.Concluzia noastră: acum81.000 de ani calotele glaciare erau cam de aceeaşi dimensiune cucele din prezent, daca nu cumva chiar mai mici, ceea ce explicănivelul ridicat al Mării Mediterane.
Al doilea aspect: pe plan mondial,în majoritatea celorlalte studii asupra nivelului mării (înBarbados, Haiti sau Noua Guinee), acesta a fost identificat la20-30 de metri sub prezentul nivel al mării, acum 80.000 de ani,ceea ar contrazice teoria noastră. Şi totuşi nu este aşa. Motivul?Majoritatea acestor dovezi geologice pe baza cărora s-a stabilitnivelul mării sunt fie recifi de corali fosili, fie terase marine.Or, concluziile noastre veneau din studiul peşterilor, adică dinanaliza unor formaţiuni pe care datările uraniu/thoriu sunt foarteexacte. În plus, regiunile unde s-a lucrat pe corali sunt tectonicactive, adică se ridică, iar rata de ridicare nu este constantă,aşa cum s-a presupus. De aici şi caracterul aproximativ alestimărilor.
În una şi aceeaşi peşteră, noi amgăsit mai multe nivele de speleoteme bulboase. Primul, pe la 3metri deasupra actualului nivel al mării, orizont care corespundeabsolut în toată lumea cu ultimul interglaciar, acum 127-128.000 deani. Cu 2 metri mai jos, deci cu un metru deasupra niveluluiactual, am găsit un al doilea nivel de speleoteme, corespunzândperioadei de acum 81.000 de ani. Alte două nivele distincte la careapar formaţiuni bulboase au fost identificate de scafandri la 21 şirespectiv 15 m sub actualul nivel al mării. Datarea probelor dinaceste orizonturi arată că ele s-au depus în urmă cu 86.000,respectiv 79.000 de ani. Coroborând vârstele celor două minime alnivelului mării cu maximum de acum 81.000 de ani, constatăm căfluctuaţiile nivelului Mării Mediterane au fost mari şi cădescreşterea şi creşterea nivelului apei au avut loc în intervalerelativ scurte de timp (în termeni geologici): între 2.000 şi 3.000de ani sau chiar sub 1.000!
- Intuiesc o notă de dramatismîn glasul dvs…
- Într-adevăr, deoarecepreviziunile sunt sumbre. Şi iată de ce: dacă acum 81.000 de ani nua existat nici un factor antropogen care să contribuie ladescompunerea rapidă a imenselor calote glaciare, şi totuşi acestfenomen s-a petrecut, acum, în condiţiile încălzirii globale suntşi mai mari şansele să vedem repetat un asemenea fenomen, o treimedin populaţia globului putând fi afectată. Vedem cu ochii noştricum calota din Groenlanda se micşorează, că în Antarctica s-aînregistrat recent recordul de temperatură ridicată (-50 de grade,în condiţiile în care până acum media anuala era în jur de de -70de grade). Acesta este un serios semnal de alarmă pentru zonelecostiere (în America - Louisiana, Missisippi, Texas, Florida, apoimajoritatea insulelor din Atlantic şi Pacific, iar în Europa -litoralul Ţărilor de Jos). Este bine să fim avertizaţi că proceselede inundare se pot produce mult mai repede decât se credea pânăacum, că descompunerea unei calote glaciare poate avea loc peparcursul a numai două generaţii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
