M-am asezat oftand la coada de la casa supermarketului. A doua oara in ultimul sfert de ora. Uitasem sa iau apa, asa ca acum stateam la rand pentru doar un bax de "plata". Asta e. In fata mea, o tanara de vreo 20 de ani, cu trasaturi asiatice, avand langa ea un carucior - vai! - plin. La o ochire rapida, erau acolo treizeci de produse. Si nu-i venise inca randul. Aveam de asteptat.
Deodata s-a intamplat. Fara nici un avertisment, fara nici o premonitie. Tanara s-a intors pe jumatate spre mine - de fapt, cred ca vroia sa se uite in spate, in magazin -, m-a vazut, mi-a vazut "cumparaturile" si imediat mi-a facut semn si loc sa trec inaintea ei. N-a rostit nici un cuvant. Era ceva de la sine inteles. Am baiguit emotionat niste multumiri din care nu cred sa fi inteles ceva. Dar a zambit. Ca si casiera, un minut mai tarziu, cand i-am multumit, de data asta ceva mai stapan pe voce.
M-am indreptat spre iesire. In fata mea, la vreo sapte metri, un mic grup de baieti de cartier. Nu galagiosi, dar in mod vizibil adolescenti teribili. Ultimul dintre ei care a trecut prin usa m-a zarit cu coada ochiului. Sa ne intelegem, nu-i rasuflam in ceafa, eram la o distanta considerabila. Cu toate astea, s-a oprit si mi-a tinut usa pana am ajuns si am iesit la randul meu. Cand am urcat in autobuz, i-am spus soferului, ca de obicei: "Buna ziua, domnule!", la care el mi-a raspuns zambind: "Buna ziua, domnule!" Nu era deloc aglomerat, asa ca mi-am gasit loc pe scaun. In fata mea, o doamna eleganta fara ostentatie. I-am zambit, mi-a zambit si am intrat in vorba. Aproape de destinatie, m-am ridicat sa cobor. Printr-o coincidenta, exact in acea clipa ajunsese langa mine o alta doamna, ca la 70 de ani. Locul meu ramasese gol, totusi - pentru ca abia ma ridicasem - nu s-a asezat pana nu m-a intrebat daca e liber. Dupa care, fireste, mi-a multumit zambind.
In dupa-amiaza aceleiasi zile m-am oprit la o terasa din centru. Am remarcat imediat ca, de undeva din interiorul restaurantului, se auzea o muzica dulce, in surdina, abia o distingeai. Cred ca e singurul local din oras in care se aude - in felul acesta - vreo muzica. Vecinii de masa pot sta la taclale fara sa urle.
Dragi cititori, aceia dintre dv. care au avut acelasi noroc au inteles de la inceput ca nu este vorba despre un vis, ci despre o calatorie in strainatate. Orasul si tara practic nu conteaza, dar, for the record, e vorba despre Paris, Franta.
Integrare usoara!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
