Calculatorul, Internetul si Cultura

Domnul Andrei PleSu, ale carui micro-eseuri spumoase si incisive din Dilema Veche circula nu o data si ca anexe la mesajele electronice schimbate intre cititorii sai entuziasti, a publicat recent (nr. 244/16.10.2008), sub titlul Cultura de Internet, un text care - spre deosebire de altele, la care as fi putut subscrie, chiar cu admiratie - m-a contrariat.

Calculatorul si Internetul, sustine el, "au introdus in metabolismul culturii un coeficient de facilitate, care presupune, e drept, acces prompt, dar si lene mentala, pasivitate, impostura", ceea ce "tranforma faptul de cultura in produs de supermarket". Internetul n-ar incuraja "febrilitatea spirituala", ci "o topaiala arbitrara, o alergare aleatorie in toate directiile", reducand cautarea la "butonada"; "gasind atat de usor", ai fi impins in mod inevitabil spre impostura, "paguba subiacenta a culturii de Internet", cultura care "face victime inca de pe bancile scolii" si "ameninta sa devina cultura viitorului", desi "nicaieri nu e triseria intelectuala mai acasa" ca aici. Cat despre calculatorul portabil, el "a devenit un substitut de personalitate, o excrescenta schizoida care isi domina utilizatorul". Evident ca prin aceasta rezumare excesiva (si scoatere din context) se pierd (nu numai) nuante, dar ea nu are nicidecum pretentia sa faca de prisos lectura articolului, pe care o recomand celor interesati - mai ales ca, in final, autorul vestejeste pe buna dreptate, cu verva lui caracteristica, impostura si pe campionii ei. Cred insa ca tema abordata merita o tratare mai diferentiata, care sa desluseasca semnificatia reala a implicarii calculatorului si Internetului in sfera culturii contemporane.

Dupa opinia mea, nu abia cultura viitorului, ci chiar cultura de astazi a ajuns atat de strans legata de instrumentele si mediile electronice, printre care calculatorul si Internetul ocupa desigur pozitii-cheie, incat nici nu mai poate fi conceputa fara aportul lor (asa cum nici procesul educational, de la gradinita la doctorat, nu mai poate). Aceasta conditionare isi pune fara indoiala pecetea asupra culturii insesi, asupra continutului si esentei acesteia, dar numai in masura in care unealta si mediul de comunicare au influentat intotdeauna procesul cunoasterii si rezultatele sale. Ma tem ca expresia cultura de Internet, polemica si evident depreciativa, nu face un bun serviciu nici culturii, si nici Internetului: ca si computerul, care a incetat de mult sa mai fie doar un instrument de calcul, sau numai o masina de scris performanta, servind in tot mai mare masura ca unealta si creatorilor de arta, fie ei pictori, fotografi, compozitori, cineasti, Internetul nu mai este "numai" o retea care permite stocarea si accesul rapid la informatie, ci si un de neinlocuit mediu de comunicare, servind atat productiei, serviciilor si comertului, sau vietii politice si sociale, cat si - ceea ce intereseaza aici in primul rand - difuzarii in lumea larga a culturii. Pe Internet prospera ziare si reviste online (numai astfel am avut si eu sansa de a citi textul cu pricina), posturi de radio si de televiziune, enciclopedii, biblioteci intregi digitalizate, portale ale unor muzee, teatre, filarmonici, facand cunoscute expozitii, spectacole, concerte; aproape ca nu exista produs al culturii care sa nu-si aiba aici locul sau macar reflectarea, iar rezultatul e uluitor, toate acestea stand pur si simplu la dispozitie, in jurul globului, 24 de ore din 24.

De cand exista o cultura care sa-si merite numele, dezvoltarea ei a fost insotita de stradania de a-i face pastrarea si transmiterea cat mai sigura, accesul mereu mai simplu; asa s-a ajuns la inventarea scrisului, a hartiei, a cartilor, a tiparului, a masinii de scris, spre exemplu. Si de fiecare data cand uneltele sau metodele erau innoite, ceva se pierdea, o deprindere, o dexteritate, o indeletnicire, iar cei ce nu izbuteau sa se acomodeze cu situatia se simteau poate pagubiti, isi vedeau privilegiile amenintate. Probabil ca acei rapsozi care stiau pe de rost Epopeea lui Ghilgames, sau Iliada, vor fi deplans declinul culturii atunci cand versurile au ajuns sa fie consemnate in scris - si poate ca, intr-adevar, un numar de variante se vor fi pierdut astfel definitiv, odata cu capacitatea de a memora tomuri intregi; tot asa vor fi afurisit calugarii experti in copierea manuscriselor inventia lui GŸtenberg. Dar astazi apreciem asemenea schimbari drept importanti pasi inainte, si nu incape indoiala ca la fel ar trebui sa judecam acum in privinta calculatorului si a Internetului.

Eu unul ma indoiesc ca lenea sau impostura sunt produsul Internetului, asemenea trasaturi de caracter exista de cand lumea, si chiar daca e adevarat ca accesul mai rapid la informatie poate facilita manifestarea unor impostori, sunt favorizati in primul rand si inainte de toate un numar coplesitor de oameni de buna credinta, dornici sa se instruiasca. Democratizarea culturii este poate cel mai mare castig al aparitiei acestui mediu cu adevarat revolutionar, care a zamislit printre altele miscarea open source si Wikipedia, dar a facut totodata cu putinta ca oricine, pana si in cel mai izolat ungher al planetei, sa vina in contact cu tot ce a dat mai bun cultura universala. Internetul a contribuit in mod decisiv la destramarea monopolului pe care unii pretindeau a-l detine asupra unor adevaruri sau doreau a-l pastra asupra unor arii ale cunoasterii, la stergerea hotarelor absolute dintre dascali si elevi, dintre invatatori si invatacei, la emanciparea procesului de invatare, la impunerea ideii ca, in confruntare cu explozia informationala, suntem nevoiti cu totii sa invatam permanent, toata viata - si cu toate acestea, data fiind rapiditatea cu care creste volumul global de cunostinte, nu ajungem decat sa-i detinem o tot mai redusa frantura. Temei de umilinta si leac sigur contra trufiei.

Credinta ca numai prin cunostinte dobandite cu multa truda ai caderea sa devii om de cultura imi pare o oglindire a mitului biblic al pacatului originar: fiindca a gustat din fructul oprit, al cunoasterii, omul a fost sortit sa-si castige painea cu sudoarea fruntii - prin urmare, numai cu sudoare, cu multa sudoare, i se cuvine sa acceada acum la ravnitul fruct al culturii, iar tot ce ar putea sa-i inlesneasca drumul n-ar face decat sa-i zadarniceasca stradania, departandu-l de tel. Dar cum evolutia omului a fost jalonata de izvodirile harului sau de a-si usura traiul, nu vad de ce tocmai acolo unde se manifesta trasatura lui esentiala, aspiratia spre cunoastere, uneltele cu care isi face cautarea mai eficienta ar trebui anatemizate. Cautarea, cu intreaga ei fascinatie (care in Internet mie nu-mi pare a lipsi, si in nici un caz nu poate fi calificata drept simpla "butonada", sau "topaiala"), nu reprezinta decat partea oarecum subalterna, necesara dar nu hotaratoare. Incununarea o aduce abia intelegerea celor gasite, iar aici nu mai ajuta nici un alt instrument, nici un creier electronic: abia aici se verifica cu adevarat capacitatea propriei minti, indreptatirea asadar de a te numara (cu modestia cuvenita) printre intelectualii autentici...