Tonul nostim sau tandru ar fi fost, probabil, conditia ajungerii la inima publicului a acestui Cantecele de dragoste/ Les Chansons d'amour. Dar, desi filmului nu-i lipsesc momentele amuzante, nici cele lirice, miza regizorului Christophe Honore de-a evoca aici o fiinta draga pierduta prematur, de-a reusi un film muzical cu priza la spectatorul contemporan, dar si de a construi o complicata istorie amoroasa, incarca vizibil rezultatul. De cantat, s-a mai cantat in ultimele decenii pe ecran, in destule filme frantuzesti sarmante, precum Smoking / No Smoking (1993), On connait la chanson (1997), Pas sur la bouche (2003) ori 8 femmes (2002). Aici insa povestea - care include un triunghi amoros, o legatura lesbiana si una homosexuala (tratate, e adevarat, cu acea nonsalanta care numai francezilor le reuseste) - este fracturata atat de des de evadarile muzicale ale personajelor, care contrasteaza cu tonul grav al momentelor narate, incat impresia e contrara efectului urmarit. De multe ori, desi toti actorii canta poate mai putin corect, dar cu mai multa naturalete decat daca ar fi fost dublati de cantareti profesionisti, amestecul de tragic cu lirism si sarcasm al situatiilor in care sunt pusi nu reuseste decat sa irite. Povestea e incalcita si totodata naiva - Julie si Ismael se iubesc, cu acordul parintilor si prietenilor, care ii vad ca pe o pereche grozava, dar in relatia lor intervine Alice, colega de redactie a lui Ismael, ceea ce duce la un triunghi amoros cam trasnit si fortat. Epuizata de prea multa iubire si prea multe iluzii faramate, Julie face stop cardiac (!) pe strada, iar de aici familia si iubitul incep sa o jeleasca pe diferite tonuri si note. Obositor prin demersul sau dublu, muzical si narativ, nestapanit indeajuns de bine (desi regizorul are experienta de la anteriorul Dans Paris - 2006), filmul nu prea subliniaza tumultul interior al personajelor, cum s-a vrut, ci le arunca deseori in derizoriu. Scena mortii, pe strada, a tinerei de 28 de ani, cantecul emotionat al iubitului ei, suprapus pe imaginea interventiei politiei si apoi pe cea a sicriului si cimitirului, schimbarile bruste de dispozitie ale irascibilului Ismael, eschivarile rizibile din fata surorii mai mari a iubitei disparute, care ar vrea s-o jeleasca impreuna cu el si il surprinde mereu cu altcineva in pat, reprezinta inabilitati regizorale care sfarsesc prin a crea impresia de stridenta si falsitate. Singurele momente muzicale reusite din tot acest tonomat liricoid apartinand compozitorului Alex Beaupain raman cantecul "As-tu deja aime?", interpretat de Gregoire Leprince-Ringuet si Louis Garrel si "Au parc", cantat de Chiara Mastroianni (al carei aer trist rezoneaza perfect cu mesajul piesei). Daca distributia, din care se detaseaza, in rolul Julie, Ludivine Sagnier (pe care am vazut-o sclipind in rolul adolescentei insolente, hipersenzuale si seminebune din Piscina, alaturi de Charlotte Rampling si in recentul Moliere, unde a fost o excelenta Celimene), atmosfera melancolica si natura subiectului - pentru ca intotdeauna dragostea va fermeca spectatorii - reprezinta reusite ale filmului, un element (care nu mai tine de vina realizatorilor) vine sa strice tot ansamblul. Este vorba despre traducerea (tradatoare, de-a dreptul, in acest caz!) care face rizibile cele mai triste intamplari ale povestii si cele mai emotionante dialoguri, agasand sau amuzand vorbitorii de limba franceza si lasandu-i descumpaniti pe ceilalti. Pacat de un film care reprezinta totusi o pata de culoare si originalitate in peisajul premierelor momentului.
Cantecele de dragoste/ Les Chansons d'amour. Productie Franta, 2007. Regia: Christophe Honore. Cu: Louis Garrel, Ludivine Sagnier, Chiara Mastroianni, Clotilde Hesme, Gregoire Leprince-Ringuet, Brigitte Rouan, Jean-Marie Winling, Alice Butaud. Premiera: 21 martie. Distribuit de: Independenta Film.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
