Vă amintiţi probabil episodul în care un ziarist a întrebat un politician cum se numeşte preşedintele Norvegiei şi nu a primit drept răspuns un zâmbet însoţit de precizarea că Norvegia e regat. N-am uitat cine era politicianul, dar consider că e e de două ori irelevant. N-o să vă-ntreb ce procent din clasa politică românească ar fi dat răspunsul corect. O să vă-ntreb altceva: câţi dintre noi, cei care facem mişto de politicieni, ştim cum se numeşte regele Norvegiei. Sau al Suediei? Sau al Danemarcei? Ah!, acolo e regină parcă, nu?
Mi-am amintit acel moment la începutul anului şcolar, pentru că m-am întrebat: În definitiv, a cui e vina că românii, marea lor majoritate, habar n-au pe ce lume trăiesc? A lor, fireşte, că nici nu-i interesează. A presei, fireşte, pentru că e ocupată cu declaraţii de doi lei ale unor oameni de un leu. Dar în primul rând a şcolii, a sistemului naţional nejustificat numit "de educaţie". Când ministerul de resort se chema "al învăţământului", mai treacă-meargă, te puteai duce cu gândul doar la mate-română-chimie-etc. Nu că alea chiar s-ar învăţa, dar măcar există intenţia. Însă "educaţie" e mult mai pretenţios şi bate până la bune maniere şi capacitatea de a lega mai multe fraze la rând fără un număr excesiv de "ăăă"-uri.
După părerea mea, la sfârşitul grădiniţei şi în orice caz la finalul ciclului şcolar elementar, orice copil trebuie să ştie cât de cât să deseneze, să recite, să cânte, să danseze şi să fie politicos.
Cred cu tărie că azi, în mileniul trei, orice absolvent de patru clase ar trebui să ştie să vorbească fluent şi să se poarte civilizat, în afara deprinderii de a scrie, citi şi socoti.
Socotesc că orice absolvent al ciclului de învăţământ obligatoriu, asigurat de stat, fie el de 7, 8, 9, 10 sau 12 clase, trebuie să ştie, trezit noaptea din somn, măcar care sunt ţările Europei, capitalele lor, forma de guvernământ şi chiar numele şefilor de stat. Iar orele de desen, muzică, desen, sport şi limbi străine să se facă pe bune.
Sunt de părere că, la sfârşitul învăţământului obligatoriu, toţi adolescenţii trebuie să ştie să folosească un fax, un calculator la potenţialul lui real (nu doar navigând pe Internet, jucându-se şi trimiţând mesaje), un copiator. Să cunoască foarte bine, măcar la nivel de pieton, regulile de circulaţie. Să aibă cunoştinţe minimale despre sistemul economic, cel financiar-bancar şi burse.
În fine, consider că orice absolvent de liceu trebuie să ştie câte ceva despre arte plastice, muzică (notele şi un pic de istorie - de la Bach la Queen), literatura universală, teatru, film, astronomie, istoria sportului, istoria explorărilor - tot ceea ce ţine de cultură generală. Pentru toate astea, o oră pe săptămână poate fi suficientă, dacă profesorul are har.
"Dacă toate-acestea fi-vor învăţate, restul o să vină de la sine-apoi" şi n-o să ne mai întrebăm cine e preşedintele Norvegiei, nici dacă Carl Lewis e rudă cu Lewis Carrol, nici dacă Ben Jonson e totuna cu Ben Johnson.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
