Fara legatura cu subiectul: in dimineata cand am inceput sa scriu cronica aceasta, cu o idee (clara) despre text, mai putin despre cea mai nimerita poveste critica pe care as putea-o croseta in jurul sau, cartea lui Ovidiu Simion** fiind, in sine, un metatext, vad un documentar biografic (marca Arte), cu un personaj extrem de simpatic, Louis din Maastricht. El e universitar, tanar si excentric, profesor de istorie (in Olanda) si maniac al plimbarilor cu bicicleta (intr-un decor, altfel, superb). Cum producatoarea documentarului il filma in cadre stranse, fiindca tipul era telegenic, cu aspect comercial, el ii repeta, vizibil incurcat: "Eu nu sunt cool!"
Dar era cool! Pentru ca arata bine, era inteligent si, mai ales, nu-i placeau cliseele (Zice el: "De ce se spune ca olandezii iau droguri iar francezii mananca doar bagheta lor traditionala?"). Daca povestea in sine era una comuna, seninatatea personajului m-a naucit. Doar in Romania, se pare, "starea de spirit", ca normalitate, e una teribila, sententioasa, cu grimase. Falsitatea unor personaje, ce tin de mitologia mitocaniei urbane (excelente tipologii in "Atlasul de mitocanie urbana", Radio Guerilla), e perceputa "cool"!
Cu gandul la Louis din Maastricht si la simplitatea lui extravaganta, revin la cronica. In ce fel se poate interpreta un text asa… canonic fara echivoc – in maniera sa ludica preeminenta, de joc textual, limpede si fara ambiguitati semantice, incifrari si filosofari "de fundatura", cum practica atatia, livresc, aluziv si spontan?
Componenta ludica a cartii fiind atat de evidenta (si teoriile textuale despre ludicul postmodern, la fel), ce s-ar mai putea adauga decat receptarea atenta (si amuzata) a cititorului, indiscret aproape, cand intra in jocul sau harjoneala personajului cu prietena lui…
eu si albertina/ dimineti cu ginsberg si nimfeta:
"ah, albertina, esti apetisanta, esti delicioasa, esti nebuna,/ esti o confitura - stau cu fruntea ingropata intre sanii tai/ parfumati/ din gelatina roze si torci ca o pisica lesinata si bati/ din picioare. ah, nu ma lasa! cine e o silfida perversa/ incercanata/ si neobosita? cine sta turceste in varful patului tinand/ o acadea intre dinti, alternand planurile realitatii/ glissando pizzicato tremolo rubato/ pana imi ies din minti, pana trec in suprarealitate// cine vine, mosule, de la mare relaxata/ pana la/ suprasaturatie, pana la debordare, pana la punctul de incandescenta/ si cel de congelare, pana la hysterie, pana la voma, pana la/ dedublare,/ pana la limita? ah, albertina! cine e cea mai bronzata si/ decontractata?"
cantec de lume 2:
"…de cate ori nu te-am implorat/ cu o mina bolnava, pierita, muribunda/ si ti-am cersit o ora, o minuta, o secunda/ de iubire/ de tandrete/ de feerie!/ de ce ai fost proasta, de ce ai fost fleata,/ de ce ma alungi si ma strivesti sub fard/ in fiecare dimineata?/ de ce ma cantaresti pe tabla cu crida in fata elevilor/ ca o precupeata?"
ce nu stie nea gica dragostea desigur murise:
"era odata acolo in orasul cufundat ca intr-o caldare/ intre dealuri verzi-compacte/ unde ploua torential si cineva isi aducea aminte de asta/ la cateva sute de kilometri acasa asteptau aliniate cazon in rafturi/ cartile gradina nevasta/ dar asta e altceva doamna invatatoare/ se dezbracase la piele pe vremea cand telefoanele publice/ functionau numai cu fise/ si levitase-asa un timp deasupra potecilor piezise in deriva/ greierii dedesubt hat pana unde se uneste cerul cu pamantul/ ascunsi in invizibile nise/ apoi porni in sus si-acel hultan rotindu-se-n tarii o zarise/ pe ea & compania de vise/ cu ager ochi/ mai mica decat un gologan/ ea singura il asteptase si-l primise ca pe o lovitura de ciocan in piept/ ca pe-un marfar in halta terminus/ ce nu stie nea gica dragostea desigur murise."
Asociat ideii de experiment, de "indisciplina" creatoare sau de libertate a gandirii, ludicul confirma o "semiotica a pasiunilor" (cum ar fi spus Greimas), intr-un teritoriu al "cuvintelor care fac dragoste" (cu expresia lui Breton din "Pasii pierduti"), cu toate senzatiile implicite ale jocului (abstract). Iar "copilaria" postmodernilor, departe de a fi banuita de facilitate, spontana in sintaxa sau in frazare, cu aluzii filologice de cerc inchis, e mai degraba "suspecta" de sarcasm, iar autorul un simpatic "perfid", cu "sinceritati" usor cabotine:
cantec de lume 3:
"intre castel si hale imi port fericit iubirea/ la fel de totala de imensa de super de ultra de mega/ egala cu sine, tembela aproape -/ intr-o zona a mititeilor si a sticlelor de bere fara eticheta,/ in arealul excavatoristilor sensibili,/ al macaragiilor vecini cu zborul semet al pasarilor/ plutind abulici dupa orele de munca peste asfaltul maculat."
albertina anadyomene:
"s-au aprins deodata toate firmele pe bulevard/ ploaia de lumina s-a topit si a curs pe asfalt/ soseaua lucea cristalina. au inceput sa claxoneze/ de-a valma, asurzitor/ automobilele camioanele autobuzele troleibuzele// le-ai pozat o noapte intreaga acolo tuturor/ explozia vertijul tremurul fascinatia pana cand/ totul a inceput sa semene cu un poem./ nu s-a mai auzit zgomotul nici unui motor/ orasul si-a inabusit respiratia,/ a cazut intr-un colaps fermecator."
cantec de lume 1:
"am incercat sa te imaginez in fata masinii de scris/ am trait atatea scene duioase din viata ta de gospodina/ atatea piruete platinate/ care starneau incurabile vertijuri in pliurile fustei/ gris-clair fondu/ printre farfurii tingiri castroane si capace/ erai atat de frumoasa/ inspiratia poetica devenise o jalnica grimasa/ morfologia si sintaxa se dadusera peste cap/ se dusesera naibii isterizate/ criza incomunicabilitatii criza valorilor criza morala/ haladuiau printre semeni ca niste cotarle hamesite/ isi cautau antidotul lingandu-ti gleznele/ la umbra bluzei tale hemingway scrisese deja for whom the bell tolls".
*) Referire la "Postmodernul pe intelesul copiilor" (Corespondenta 1982-1985), Jean-Francois Lyotard, Biblioteca Apostrof, Seria "Filosofie extrem-contemporana", 1997, Cluj:
"Ce are atunci a face copilaria cu postmodernul? Se pare ca acesta din urma este tocmai pasibilitatea (n.n.: in psihanaliza freudiana, rezistenta la evenimente, starea nici pasiva, nici activa de expunere la evenimente) copilariei; scrisorile lui Lyotard sunt indemnuri la a regasi copilaria nesfarsita a gandirii, mai ales intr-o lume ca a noastra condamnata la o maturitate infinita" (Ciprian Mihali, postfata).
Iar Solomon Marcus vorbea recent, intr-o emisiune Tv, despre necesitatea gandirii libere de a nu-si reprima ludicul sau a nu nega jocul!
Atat pentru azi.
**) Ovidiu Simion, eu si albertina, Editura Aula, Brasov, 2009
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
