Ziarul de Duminică

Cărţi despre strategii/ de Ziarul de duminică

Cărţi despre strategii/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

09.07.2015, 23:50 71

Alexandru Purcăruş

Prin ochii inamicului

Mihail Gorbaciov şi politica sa în percepţia Statelor Unite ale Americii

1985-1991

Editura Cetatea de Scaun

Prefaţă de Constantin Hlihor:

Despre ultimul lider al fostului imperiu sovietic s-au scris mii de studii şi articole, încât cu greu se mai poate aduce ceva nou în istoriografia problemei. Şi totuşi, lucrarea Prin ochii inamicului. Mihail Gorbaciov şi politica sa în percepţia Statelor Unite ale Americii surprinde cititorul pasionat de istoria recentă a popoarelor din fostul spaţiu sovietic prin încercarea de reconstrucţie a imaginii liderului de la Kremlin cu ajutorul unor tehnici şi metode specifice postmodernismului. În Occident, încă din anii ’70-’80, oamenii de ştiinţă din domeniul psihologiei sociale dar şi teoreticieni ai relaţiilor inter­naţionale, cum este Robert Jervis, au început să exploreze rolul jucat de „percepţie” şi „percepţie greşită”/ misperception în deciziile de politică internaţională, acordând o atenţie deosebită raportului dintre ceea ce liderii percep ca pericol din partea altui stat sau actor nonstatal şi ce dovezi reale au că aceste intenţii şi capabilităţi militare pot să conducă la apariţia unui pericol de securitate. Istoricii care au scris ani mai târziu şi au avut acces deplin la documente justificative au putut scrie argumentat despre intenţiile acestor lideri, cu o acurateţe chiar mai pronunţată decât cea a adversarilor lor politici din epoca respectivă. Este dificil de răspuns la întrebarea: De ce înşişi oamenii de stat au tendinţa de a denatura uneori, în mod deliberat, semnalele pe care şi le trimit cu privire la capacităţile şi intenţiile lor? De cele mai multe ori se suprapun explicaţii multiple. Iată opinia lui Hans J. Morgenthau: „Cu cât un individ este mai îndepărtat de o anumită luptă de putere, cu atât este mai probabil să-i înţeleagă esenţa sa reală. Deci nu din întâmplare străinii posedă deseori o mai bună înţelegere a politicii unei anumite naţiuni decât localnicii, iar cercetătorii sunt mai bine dotaţi decât politicienii pentru a înţelege despre ce este vorba în politică. Pe de altă parte, cei din urmă au o tendinţă de neînfrânt de a se înşela asupra a ceea ce fac, referindu-se la politicile lor nu în termeni de putere, ci fie în termenii principiilor etice şi legale, fie ai necesităţilor biolo­gice”. În plus, după cum s-a afirmat în literatura de specialitate, „percepţiile pe care le au oamenii politici despre evoluţia vieţii internaţionale sunt determinate de informaţiile pe care le primesc prin intermediul instituţiilor specializate, dar şi de imaginile pe care media le promovează în spaţiul public.

Intenţia autorului, mărturisită în Argument, a fost ca în acest studiu să prezinte percepţia furnizorilor şi utilizatorilor de informaţii americani despre Uniunea Sovietică în epoca Gorbaciov. Când s-a produs schimbarea de optică şi de conduită faţă de Moscova? Ce a motivat-o? Ce inormaţii şi analize ale serviciilor de informaţii au fundamentat-o?

 
 

Alexandru Purcăruş

Strategia haosului

Bilanţul planificării apărării în România

(2004-2014)

Editura Cetatea de Scaun

Prefaţă de Călin Hentea:

Cu talentul şi incisivitatea unui jurnalist, asociate acribiei riguroase tipice unui veritabil istoric, Alexandru Purcăruş a demontat metodic, pas cu pas (nu neapărat iohannisist), tot traseul aplicării Legii 473 de planificare a apărării şi elaborării Strategiei de Apărare Naţională, care devine limpede pentru orice contribuabil român, conştiincios plătitor de taxe şi impozite menite să acopere nu doar chibzuite cheltuieli pentru apărarea statului, dar şi indemnizaţiile legiuitorilor aleşi.

Această carte ne lămureşte aşadar, cu subiect şi predicat, de ce legile româneşti (inclusiv Constituţia) sunt stufoase şi prost alcătuite, permiţând orice interpretare oneros-ticăloasă, de ce ele trebuie mereu modificate şi completate, de ce toată lumea (jurişti, politicieni, miniştrii, analişti) le invocă în gura mare, dar aproape nimeni nu le citeşte (ce rost practic ar avea? Sic!), de ce suntem mereu surprinşi de viduri legislative în orice domeniu (iar dacă legea există, lipseşte, ca un făcut, metodologia de aplicare), amplificând până în pragul catastrofei tradiţionala şi vesela noastră dezorganizare şi harababură mentală şi acţională.

Înţelegem din acest volum că – deşi legea, în genere, este ignorată cu aroganţă, deoarece este considerată stânjenitoare sau sâcâitoare în majoritatea situaţiilor de către politicienii români – ea este invocată şi aplicată cu o bruscă rigoare doar atunci când măcar un paragraf al ei se dovedeşte de utilitate politică imediată. Nimănui din cele trei palate definitorii ale politicii româneşti (Cotroceni, Victoria, Parlament) pare să nu-i fi păsat de faptul că preşedintele Băsescu depăşise cu mult termenul de şase luni de la prima învestire pentru elaborarea şi promovarea, conform Legii 473 din 2004, a Strategiei de Apărare Naţională, dar „amănuntul” a devenit dintr-odată extrem de important, doar pentru că a servit drept argument juridic pentru prima suspendare a preşedintelui.

„Fără a se lăsa descurajat de hăţişul inconsecvenţelor experţilor români – scrie general maior (r) Iordache Olaru –, Alexandru Purcăruş investighează, ierarhizează şi interpretează datele publice aflate la dispoziţie printr-o lectură extinsă şi precisă a documentelor, discursurilor şi dezbaterilor momentului pe problematica în discuţie, realizând o incursiune şi în perioada comunistă cu privire la planificarea apărării. Fără a fi obstinat de a incrimina pe cineva anume, de a pune la zid instituţii sau persoane publice, autorul argumentează prin extrase şi texte bine alese că demagogia şi cinismul nu pot ţine loc de reformă şi că legile şi strategiile nu sunt simple hârtii pe care le aruncăm în sertare până când altele le vor înlocui. Mai mult, pe baza textelor selectate din afirmaţiile diferiţilor protagonişti – doctorii în ştiinţe militare, consilierii prezidenţiali, preşedintele şi diverşii premieri sunt confruntaţi cu propriile declaraţii – sunt evidenţiate bâlbâielile, inconsecvenţa şi ignoranţa într-un domeniu de maximă seriozitate şi importanţă, cum este cel al securităţii naţionale.

Pornind de la această constatare, este citat unul din consilierii prezidenţiali, care spune: „o Strategie Naţională de Apărare este echivalentă cu o Strategie de Securitate (...)”, în timp ce un alt consilier prezidenţial afirma: „Strategia de Securitate este distinctă de Strategia de Apărare, din moment ce sunt pomenite separat”. Iată cum aceşti consilieri se contrazic între ei, dar sunt în dezacord şi cu „Regulamentul de organizare şi funcţionare al Administraţiei Prezidenţiale”, conform căruia Strategia de Securitate este distinctă de Strategia de Apărare. Cu multe asemenea exemple, este evidenţiat şi argumentat cu „materialul clienţilor” că ne aflăm în bezna unui labirint legislativ care nu s-a finalizat prin strategii credibile, adaptate şi aplicabile sistemului de apărare şi securitate al României, stat aliat NATO.

Nu doar abordările diferite îi oferă material de lucru autorului, dar şi lentoarea în aplicarea legilor, ceea ce confirmă o vorbă de duh de-a lui Confucius: „Ignoranţa este noaptea minţii, dar o noapte fără lună şi stele”.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO