Într-o misterioasă fotografie obţinută de Ludwig Angerer de pe un promontoriu al parcului ce înconjura Palatul Bibescu, se observă la capătul sudic al Podului lui Haidîm o clădire de mari dimensiuni ce domină ca o cetăţuie oraşul modest de la poale. Are şi stil, Hanul Verde de peste drum părând în comparaţie cu ea o adunătură de cărămizi şi de scânduri.
Fără dubii este un palat de boier mare, educat, cult şi avut. Era fiul marelui ban Constantin Kretzulescu şi al Smarandei Caliarh, înrudit fiind şi cu Basarabii. A avut trei fraţi, dintre care Manolache a ajuns mare ban şi trei surori. La rândul său a urcat mai toate treptele ierarhice. A fost căsătorit cu Ecaterina Racoviţă şi, neavând copii, a adoptat-o pe Safta Kreţulescu, nepoata sa. În documente îl găsim judecându-se fără odihnă cu mulţimea de proprietari ai fostei Curţi Domneşti care, aruncând molozul în Dâmboviţa, îi schimbaseră cursul până în preajma caselor sale. A avut de fiecare dată câştig de cauză, dar deciziile lui Vodă au fost mereu ignorate de pârâţi! Supărările i-au afectat sănătatea, marele vornic Istrate Kretzulescu încetând din viaţă către sfârşitul domniei lui Caragea şi începutul domniei lui Alexandru Sutzu.
Este interesant de ştiut cum a ajuns acest boier vâlcean stăpân peste proprietatea de la începutul uliţei celei mari ce duce la Craiova, numită după podire Podul Craiovei sau Caliţiei(Calicilor). Pe baza documentelor din fondul Năsturel, G.D. Florescu afirmă că proprietatea ar fi fost dota domniţei Safta Brâncoveanu, fiica voievodului, la căsătoria cu Iordache Kretzulescu în anul 1700. este vorba, prin urmare, de o moştenire. Acelaşi istoric susţine, însă, că în 1852 casele foste ale lui Istrate Kretzulescu au fost complet demolate după decesul fiicei adoptive şi că în locul lor s-a construit Curtea Judecătoreacă. Or, până la proclamarea regatului, statul - mai cu seamă Ţara Românească - a preferat să închirieze clădirile necesare, construind doar minuscule judecătorii de ocol în stil neoclasic rusesc şi, cu mari eforturi financiare, Primăria Capitalei. Deşi este greu de crezut că nu Safta Krtzulescu sau logofătul Manolache Manu, ajuns stăpân al fostelor proprietăţi ale boierilor Kretzuleşti din zonă pe vremea domniei lui Alexandru Dimitrie Ghika, a reconstruit casele bătrâneşti, putem accepta această idee ca pe încă un mare efort financiar, în definitiv Curtea Judecătorească trebuind să aibă o clădire proprie şi impunătoare. Stilul arhitectural pare să indice o asemănare cu Palatul Sutzu, ca atare este posibil să fi fost construit după planurile arhitectului şi antreprenorului vienez Conrad Schwink, care, de remarcat, a executat numai comenzi ale particularilor, evitând statul, deosebindu-se net în această privinţă de Freiwald şi de Villacrosse. Ar mai fi de precizat că nu în 1852 ci în 1840 clădirea a început să fie utilizată drept Curte Judecătorească, după marea inundaţie din 1865 instituţia fiind mutată în casele Maican din spatele Palatului Domnesc. De atunci a funcţionat în ea Curtea Apelativă.
Frumoasa clădire de la capătul Podului Haidîm a atras atenţia fotografilor. A constituit însuşi subiectul unor fotografii executate de Ludwig Angerer în 1855 şi Carol Szathmari, circa 1860. Cu câţiva ani înainte de demolare, Franz Duschek a imortalizat podul de piatră zis "al lui Haidîm" şi Hanul Verde din balconul ei. O regăsim şi în harta lui Dimitrie Pappasoglu din 1871 intitulată "Perspectiva Culorii de Roşu din Bucureşti": observăm figurate atât o "casă Cretzulescu" ce pare să fie chiar clădirea discutată aici, situată peste drum de Piaţa 24 Ianuarie, cât şi o "Curte Apelativă" în vecinătatea imediată şi faţă-n faţă cu biserica Domniţa Bălalşa. Excluzând posibilitatea unei erori din partea lui Pappasoglu, care locuia cam la vreo 500 de metri de această zonă, enigma mi se pare de nerezolvat la nivelul actual al documentării mele. La nedumerire contribuie şi prezenţa a două adăposturi pentru jandarmi, normale în caz că în casa Kretzulescu funcţiona Apelativă… În fine, rectificarea cursului Dâmboviţei va conduce şi la demolarea ei în anul 1880, vreme de şase ani spaţiul viran, împrejmuit cu un gard, aşteptând momentul punerii pietrei de temelie a Palatului de Justiţie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
