Ziarul de Duminică

Câştigătorii premiilor Oscar 2013/ de Ziarul de duminică

Câştigătorii premiilor Oscar 2013/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

28.02.2013, 23:47 34

Thrillerul "Argo", de Ben Affleck, a primit Oscarul pentru cel mai bun film, în timp ce drama "Life of Pi", de Ang Lee, conduce în topul câştigătorilor, cu patru trofee, la cea de-a 85-a gală a premiilor acordate de Academia de film americană, care a avut loc la Los Angeles. Thrillerul "Argo" fusese nominalizat la şapte premii Oscar şi a mai fost recompensat cu trofeele pentru cel mai bun scenariu adaptat şi cel mai bun montaj. Drama "Life of Pi", nominalizată la 11 categorii, a primit cele mai multe premii Oscar, patru, printre care şi cel pentru cel mai bun regizor - taiwanezul Ang Lee. Deşi conducea în topul nominalizărilor, cu selecţii în 12 categorii, lungmetrajul "Lincoln", regizat de Steven Spielberg, a primit doar două premii, printre care şi cel pentru cel mai bun rol principal masculin - Daniel Day Lewis, recompensat pentru a treia oară de Academia de film americană.

Filmul "Silver Linings Playbook", nominalizat în opt categorii de premii, a primit doar un trofeu, cel pentru cea mai bună actriţă în rol principal, Jennifer Lawrence.

De asemenea, musicalul "Les Misérables", nominalizat tot la opt categorii de premii, a primit trei trofee Oscar, inclusiv pentru cea mai bună actriţă în rol secundar - Anne Hathaway. Lungmetrajul austriac "Amour", de Michael Haneke, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.

Iată lista completă a câştigătorilor celei de-a 85-a ediţii a premiilor Oscar:

Cel mai bun film: "Argo", de Ben Affleck; cel mai bun regizor: Ang Lee ("Life of Pi"); cel mai bun actor în rol principal: Daniel Day-Lewis ("Lincoln")

Cea mai bună actriţă în rol principal: Jennifer Lawrence ("Silver Linings Playbook"); cel mai bun actor în rol secundar: Christoph Waltz ("Django Unchained"); cea mai bună actriţă în rol secundar: Anne Hathaway ("Les Misérables");cel mai bun film străin: "Amour", de Michael Haneke (Austria); cel mai bun lungmetraj de animaţie: "Brave", de Mark Andrews şi Brenda Chapman; cea mai bună regie artistică: "Lincoln" (Rick Carter şi Jim Erickson); cel mai bun scenariu adaptat: "Argo" (Chris Terrio); cel mai bun scenariu original: "Django Unchained" (Quentin Tarantino); cea mai bună imagine: "Life of Pi" (Claudio Miranda); cel mai bun montaj: "Argo" (William Goldenberg); cea mai bună coloană sonoră: "Life of Pi" (Mychael Danna); cel mai bun cântec: "Skyfall", din "Skyfall" - muzica şi versurile de Adele Adkins şi Paul Epworth; cel mai bun montaj de sunet: "Skyfall" ( Per Hallberg, Karen M. Baker) şi "Zero Dark Thirty" (Paul N. J. Ottosson); cel mai bun mixaj de sunet: "Les Misérables" (Andy Nelson, Mark Paterson, Simon Hayes); cele mai bune efecte vizuale: "Life of Pi" (Bill Westenhofer, Guillaume Rocheron, Erik De Boer, Donald Elliott); cel mai bun machiaj: "Les Misérables" (Lisa Westcott, Julie Dartnell); cele mai bune costume: "Anna Karenina" (Jacqueline Durran); cel mai bun scurtmetraj animat: "Paperman", de John Kahrs; cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: "Curfew", de Shawn Christensen; cel mai bun lungmetraj documentar: "Searching for Sugar Man", de Malik Bendjelloul, Simon Chinn; cel mai bun scurtmetraj documentar: "Inocente", de Sean Fine şi Andrea Nix Fine.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24