De ceva vreme există pe piaţă Editura Alexis care s-a specializat în albume de artă, a şi propus o serie intitulată "Arişti plastici români contemporani". Editura este condusă de regizorul Mihai Vişinescu. A externalizat grupului Textus ex machina serviciile de layout şi prepress pentru albumele pictorilor Ion Sălişteanu şi Alma Redlinger. Provocarea a constat în prelucrarea imaginilor care, pe print, trebuia să arate cât mai aproape de lucrarea originală. Rezultatul este de-a dreptul uimitor - rigoarea structurării albumului, condiţiile grafice şi tipografice excelente cuceresc cititorul.
Spre sfârşitul anului 2012, editura a lansat pe piaţă încă o operă de artă, al cincilea său album - Albumul unei prietenii. Nichita Hristea Stănescu şi Vladimir Mihai Zamfirescu.*) Evenimentul a avut loc la Biblioteca Naţională în decembrie trecut, cu o zi înaintea comemorării morţii lui Nichita Stănescu. E un album format mare, în casetă, paginile pe carton gros sunt detaşabile şi îmbină fotografia, reproducerile de manuscrise şi reproducerile de tablouri. Totul e prefaţat de o pagină scrisă de pictor intitulată "Nichita şi cercul cu tuci" - "Mi-l amintesc aplecat cu o tandreţe masculină infinit protectoare... halucinată Pieta, transfigurat într-o dimensiune a cărei muzică îmi şoptea, încet, ca să mă «adoarmă»: ... «eu sunt Mama ta! »..."
Cum a ajuns Vladimir Zamfirescu să picteze a spus-o chiar "Ziarului de duminică" într-o confesiune din 2006: "Deşi nu am fost un copil precoce, încă de la o vârstă fragedă am fost atras de desen şi pictură, iniţial, printr-o împrejurare care, la prima vedere, ar putea părea stranie. Primele mele contacte cu arta picturii au avut loc prin intermediul tatălui meu. Din nenorocire pentru dezvoltarea mea ulterioară, cele petrecute în acei ani cu părintele meu aveau să se răsfrângă şi asupra mea, tata având un dosar politic destul de prost, în ciuda faptului că nu făcuse niciodată politică. Fusese directorul unei mari rafinarii la Ploieşti, funcţie pe care, imediat după război, a trebuit s-o părăsească, văzându-se obligat să renunţe şi la profesia de inginer chimist petrolist. În consecinţă părintele meu nu putea face parte din categoria celor agreaţi de putere pe vremea aceea. A fost ameninţat, urmărit, chiar cu riscul vieţii, şi vreme de şapte ani nu a avut serviciu. Eu şi fratele meu, mai mare cu doi ani decât mine, eram în liceu. Pentru mine a fost foarte greu. Am terminat liceul în 1954, aşa că oricine îşi poate da seama ce vremuri grele am prins. Ca să-şi poată întreţine familia, tata picta. Făcea pictură mică, de şevalet - portrete, naturi statice, peisaje -, lucrări fără mari pretenţii, pe care însă le vindea prin oraş, pe la prieteni şi cunoscuţi. Am reuşit în felul acesta să supravieţuim o bună perioadă de timp, de pe urma tablourilor tatei. Copil fiind şi stând mereu pe lângă tata, trăgeam cu ochiul la ceea ce făcea. Am început să mâzgălesc şi eu, ba chiar îl ajutam la câte o lucrare. Şi astăzi îmi aduc aminte parfumul pe care îl degajau tuburile de culoare în toată încăperea."
A urmat studii de specialitate şi a ajuns unul dintre cei mai valoroşi pictori români.
Este considerat de criticii de artă cel mai de seamă maestru contemporan. Lucrări semnate Vladimir Zamfirescu se află în vestite muzee ale lumii, în colecţii regale şi chiar în birourile Papei, la Vatican.
A fost - în Ploieştii pe care-i evocam în paragraful anterior - coleg de liceu cu Nichita Stănescu, de care l-a legat o prietenie trainică. "L-am iubit enorm - declara pictorul într-un interviu în urmă cu câţiva ani. Ne cunoşteam de mici copii. Prima jucărie am construit-o împreună. Eu aveam vreo 4 ani, el vreo 6... Ne-a legat o viaţă întreagă, deşi am fost la un moment dat despărţiţi. El intrase la facultate, eu nu reuşeam să intru... Mă considera aproape un copil al lui. De multe ori mergeam la el acasă, întârziam noaptea şi mă ţinea în braţe şi îmi cânta. Îmi cânta cum cântă o mamă copilului ca să adoarmă... Nu poţi să-ţi dai seama ce miracol se întâmpla în momentele alea! Era un suflet uriaş. E greu de făcut o reconstituire din amintiri. Nichita are deja o personalitate atât de puternic implantată şi de extinsă în conştiinţa publică încât e chiar foarte greu să îl creionezi în câteva vorbe."
Toate acestea au fost evocate cu prilejul lansării albumului şi sunt evocate şi în album. Care conţine reproduceri impecabile ale unor tablouri admirabile îndeosebi din ultimul deceniu.
Şi care mai conţine reproduceri de manuscrise stănesciene. Un adevărat eveniment editorial.
*) Albumul unei prietenii. Nichita Hristea Stănescu şi Vladimir Mihai Zamfirescu. Editura Alexis. Editori coordonator - Mara-Irinel Vişinescu. Design grafic - Textus ex machina. Concept editorial - Mihai Vişinescu. Dreptul de a folosi imaginile manuscriselor poetului Nichita Stănescu a fost acordat de Muzeul Literaturii Române. Fotografiile provin din fototeca pictorului Vladimir Zamfirescu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
