Ziarul de Duminică

Ce vezi, ce auzi, ce pastrezi

Ce vezi, ce auzi, ce pastrezi
29.04.2009, 14:09 37

România, sarbatorita la Nimes

România va fi celebrată la Nimes, Franţa, după ce in anii trecuţi s-au bucurat de evenimente similare Italia, Ungaria şi Polonia.
De pe 5 până pe 9 mai, când va fi marcată şi Ziua Europei, vor avea loc la Nimes, dar şi in imprejurimile oraşului, diverse manifestări dedicate României, organizate de Maison de l'Europe in colaborare cu Vox Transilvanae, o asociaţie culturală din oraşul francez. Astfel, cultura, turismul, meşteşugurile (pictatul icoanelor, gravurile pe sticlă, pictatul ouălor) din România vor fi prezentate intr-o expoziţie la Galerie Jules-Salles, de pe 5 pe 8 mai. In acest context, vor da reprezentaţii şi mai multe ansambluri folclorice. Pe 6 mai, la Carre d'art, edificiu ce adăposteşte Muzeul de Artă Contemporană din Nimes, Cornel Alecse, consulul general al României la Marsilia, va susţine conferinţa cu titlul "La Roumanie au carrefour des siecles: son passe et ses perspectives europeennes" ("România la răscrucea veacurilor: trecutul ei şi perspectivele sale europene").
In seara aceleiaşi zile, Teatrul "Christian-Liger" din Nimes va găzdui o reprezentaţie a spectacolului "Hymnus", producţie a Teatrului "Fani Tardini" din Galaţi, in regia lui Radu Dinulescu, care a câştigat, in 2007, Premiul Coup de Coeur de la Presse la Avignon Off. Piesa, aparţinând lui Gyorgy Schwadja, va fi jucată in limba franceză de trupa de teatru a Casei de Cultură din Arad. Seara de 7 mai va fi dedicată muzicii, Teatrul "Christian-Liger" găzduind concertul "La Roumanie et la France: des liens musicaux europeens" ("România şi Franţa: legături muzicale europene"), care include lucrări de Enescu, Debussy, Haydn, Bartok şi Paul Constantinescu, in interpretarea soliştilor internaţionali Dana Ciocârlie, Diana Ligeti şi Nicolas Dautricourt. In ziua următoare, vor avea loc spectacole folclorice in localităţile Bellegarde şi Salindres, din Gard.
 
Antologia "And the Story Isn’t over": un an de poetry pRO     
Lansarea antologiei bilingve "And the Story Isn’t over" (foto), precum si a CD-ului "And the Story so Far" reprezintă celebrarea unui an de colaborare intre poetry pf (o organizaţie online dedicată poeţilor britanici contemporani, administrată de Anne Stewart, agent literar din Londra) şi Profesor Dr. Lidia Vianu (Catedra de Engleză, Universitatea din Bucureşti). Proiectul (numit poetry pRO) oferă tinerilor traducători, masteranzi şi doctoranzi şansa unica de a colabora in strânsă legătură cu poeţii pe care i-au tradus. Aceştia clarifică toate nelămuririle lingvistice şi culturale apărute in procesul de traducere. Antologia cuprinde 39 de poeţi britanici contemporani, talmaciti de 33 de traducători debutanţi. CD-ul incorporeaza 21 de poeţi şi 17 traducători. Versiunile in română au fost inregistrate cu ajutorul poetului Dan Verona, redactor la Radio România Cultural. (Lavinia Zainea)
 
Concurs national pentru elevi
Muzeul Naţional al Literaturii Române, in parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Uniunea Scriitorilor din România, organizează un concurs de eseuri literare pentru elevii de liceu. Tema eseurilor este „România pitorească" şi reprezintă o invitaţie adresată elevilor din intreaga ţară de a scrie despre identitatea unei Românii a cărei imagine este adesea urâţită de moştenirea totalitară şi de frământările tranziţiei. Juriul va fi compus din personalităţi ale vieţii literare. Se vor acorda: Marele Premiu, Premiul I, Premiul II, Premiul III şi 6 menţiuni. Premianţii vor fi recompensaţi cu materiale didactice, cărţi şi aparatură electronică in valoare (totală) de aproximativ 2.000 de euro. Lucrările cele mai valoroase vor fi publicate in revista „România Literară". Eseurile trebuie insoţite de o fotografie cât mai recentă a elevului şi de un scurt CV incluzând obligatoriu datele de identificare ale acestuia. Ele vor fi trimise in format electronic (având maximum 5.000 de semne cu spaţii) pe una dintre adresele: luminita.dutu@mnlr.ro, mihaela.ungureanu@anpdc.ro sau vor fi dactilografiate la două rânduri (maximum 4 coli A4, cu menţiunea „Pentru Concurs") şi vor fi expediate pe una dintre adresele: Muzeul Naţional al Literaturii Române, B-dul Dacia 12, sector 1, Bucureşti sau Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, B-dul Magheru nr. 7, sector 1, Bucuresti. Data-limită de primire a textelor este vineri, 22 mai a.c. Juriul va delibera in perioada 23-28 mai. Rezultatele finale vor fi comunicate in data de 28 mai. Festivitatea de premiere va avea loc luni, 1 iunie 2009, ora 13.00, in Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române.
 
Ultimul sas la ICR
Expoziţia de fotografie "Ultimul sas", de Harris Wallmen, este prezentată, pana pe 4 mai, la Institutul Cultural Român din Capitală, care inaugurează astfel un nou program, "Fotografia in cuvinte", ce va cuprinde atât expoziţii, cât şi conferinţe. Artistul plastic şi fotograful Harris Wallmen, născut in 1973, a studiat la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu. Lucrările sale se află in colecţii particulare din România, SUA, Germania, Franţa şi Japonia.
 
O tema pentru vara: Aristoteles Workshop
Ediţia din 2009 a Aristoteles Workshop se va desfăşura intre 23 august şi 23 septembrie la Sibiel. Candidaţii la cea de-a patra ediţie a atelierului de film documentar Aristoteles işi pot depune dosarul până la data de 31 mai, cei selectaţi pentru participare urmând a fi anunţaţi de organizatori până pe 15 iunie. Pentru detalii privind inscrierea, cei interesaţi pot accesa site-ul evenimentului, www.aworkshop.org. Anul acesta, Aristoteles Workshop va acorda o atenţie specială subiectelor legate de probleme ştiinţifice, de ecologie şi de dezvoltare durabilă, aplicanţii fiind incurajaţi să prezinte un scurt sinopsis legat de aceste teme. Totodată, la această ediţie vor participa personalităţi de renume mondial din domeniul filmului documentar, precum Jennifer Fox şi Thierry Garrel. O zi consacrată producţiei filmului documentar marca Arte va fi animată de reprezentanţi ai prestigiosului post de televiziune franco-german. Atelierul se desfăşoară pe patru module, iar cei 16 participanţi lucrează in patru echipe, folosind cele mai noi tehnologii şi tehnici High Definition TV. Rezultatul final este un film de 30 de minute, documentar, dar deschis elementelor de ficţiune in orice abordare. Echipele sunt apoi ajutate de specialiştii de la Aristoteles Workshop in promovarea ulterioară a peliculelor realizate.
 
Intalnire cu Itic Manger
Institutul Cultural Român de la Stockholm a găzduit in seara zilei de 27 aprilie o nouă intâlnire din seria dedicată marilor personalităţi ale oraşului Cernăuţi. In prim-plan s-a aflat poetul de limbă idiş Iţic Manger (1901-1969), care a revoluţionat literatura idiş in perioada interbelică. Manger a locuit in România, Polonia, Franţa, Marea Britanie, SUA şi Israel, iar apogeul literar al acestuia este considerată perioada 1929-1938, când a publicat numeroase volume de poezie, proză şi teatru. La evenimentul organizat de ICR Stockholm au participat scriitorii suedezi Salomon Schulman şi Eva Strom. Actriţa Basia Frydman şi pianistul Bosse Johansson au completat seara cu mai multe momente muzicale, interpretând câteva dintre poemele lui Iţic Manger transpuse pe muzică. Seria de discuţii dedicată personalităţilor născute in Cernăuţi a fost inaugurată pe data de 24 martie, printr-o dezbatere despre poetul Paul Celan.
 
Legile europene pe intelesul tuturor
Cresterea considerabila a numarului de legi si reglementari la nivel european ingreuneaza intelegerea si aplicarea acestora. Proiectul "European Automated Legal Intelligent System" (ALIS), in care SIVECO Romania este partener, are ca obiectiv reducerea barierelor dintre cetateni si companii private pe de o parte si sistemul de legi si reguli pe de alta parte, urmarind explicarea corecta a acestora. ALIS verifica daca actiunile si deciziile guvernamentale sunt stabilite in conformitate cu cadrul juridic si de reglementare european, sesizeaza contradictiile care pot aparea atunci cand mai multe sisteme de legi si reglementari trebuie luate in considerare in acelasi timp, pune la dispozitia cetatenilor informatii la zi din domeniul juridic. Implicarea SIVECO Romania in proiectul ALIS a fost apreciata in cadrul "International Conference eSociety 2008", desfasurata la Algarve, Portugalia. In cadrul acestei conferinte a fost prezentat articolul „Regulatory Compliance and Alternative Dispute Resolution in eSocieties", scris de specialistii SIVECO Romania in colaborare cu un grup de cercetatori de la Imperial College London. Datorita gradului de inovare prezentat in articol, dar si a bunei colaborari intre o companie romanesca si un institut de cercetare consacrat si recunoscut pe plan international, lucrarea a fost premiata cu distinctia „Outstanding Paper".Consortiul ALIS reuneste academicieni, avocati, judecatori si firme private. Partenerii SIVECO Romania in acest proiect sunt ORT France (coordonator), Alma Mater Studiorum Universita di Bologna (Italia), Sineura (Italia), Exalead (Franta), Peisse Dupichot Zirah et Associes (Franta), Imperial College London (UK), ALMA Consulting Group (Franta), ATOS Origin (Spania), Research Centre for Legal and Economical Aspects of Electronic Communication (Polonia), TU Darmstadt (Germania). Autoritatea contractanta este Comisia Europeana. Bugetul proiectului este de 4,6 milioane euro, iar durata acestuia este de 42 luni. Pentru mai multe informatii puteti accesa site-ul http://www.alisproject.com/.


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO