"Am fost ca doi alpinisti spanzurati de aceeasi franghie...", avea sa defineasca Braque relatia dintre el si Picasso, tarziu, cand experienta cubista trecea din starea fragila a miscarii de avangarda in cea de stil "trendy"... Intr-adevar, toate etapele cubiste s-au nascut dintr-un dialog (concurential) al celor doi. Ei nu pot fi separati, tot asa cum nu pot fi suprapusi.
Am facut aceasta scurta introducere pentru ca astazi vorbim despre o expozitie comuna, Vlad Ciobanu, Rocsana Iordache si Rodica Ion, gazduita de spatiul Artexpo: sculptura-pictura. Impresia initiala, izbirea retinei de ansamblu este deconcertanta: nu par a se imbina intr-un ansamblu, oricat ar tine el de iregular. Silutele bizantine ale sculpturilor lui Vlad Ciobanu contrasteaza (in opozitie diagonala cu raceala cromatica a picturii Rodicai Ion), spatiul fiind sectionat violent de sculptura in metal a Rocsanei Iordache... Curatorul nu a reusit sa ofere un concept sub mantaua caruia sa respire cele trei modalitati de exprimare plastica. Asadar, exista acel concept?
Figurile scoase din lemn de Vlad Ciobanu tin de traditia reprezentarii orientale, isi anuleaza masivitatea printr-un hieratism imponderabil (in ciuda unor "carje" daliniene, care am impresia ca au mai mult un rol practic). Chipul este conceptul fundamental ilustrat de artist - sau, mai exact, disparitia sa. Trupul ce iese din trunchiul copacului (ne amintim de afereza michelangiolesca sau de gorunul blagian) e remarcabil (identificabil, amprentabil) datorita mainilor supradimensionate, nu insa si datorita trasaturilor fetei. Privirea anuleaza individualul, obiectul artistic nu este reprezentare, ci jumatatea vizibila a symbolon-ului: divinul nu are chip (sau, daca-l are, el nu poate fi privit - horror sacrum)... "Calea" desenata in metal de Rocsana Iordache este o scara a lui Iacob rasturnata, unde ingerul vegheaza trecerea omului prin contingentul "cilindric", inainte si inapoi, fara a-si cunoaste telul - interpretabil, suprainterpretabil, o lucrare deschisa, as spune eu.
Cantitativ, picturile Rodicai Ion alcatuiesc grosul expozitiei, reusind, printr-o serie de variatiuni pe tema, sa traseze drumul abstractiunii catre descompunere, catre disolutia geometriei si a regularului sub actiunea vitriolanta a privirii...
Cred ca am gasit, totusi, conceptul-bloc (de fapt, o sintagma) sub care evolueaza trio-ul de la Artexpo: fragilitatea privirii, indiferent care ar fi emitentul ei...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
