Despre Peter Mayle se zice că este cel mai francez dintrescriitorii englezi de azi (consideraţiune care i s-a aplicat, cuegală convingere, în presa franceză, şi lui Julian Barnes, după cea primit laurii Médicis, pentru "Papagalul lui Flaubert", şi Feminapentru "Love etc."). Născut în 1939, a lucrat în publicitate circa15 ani, la New York şi Londra, după care s-a apucat să fabrice, în1975, cărţi cu conţinut educaţional. Succesul s-a năpustit însăpeste el după ce s-a autoexilat în sudul Franţei, unde a prins săscrie ficţiuni despre universul meridional şi despre experienţa sade expat. "A Year in Provence" (1989) a devenit serial deteleviziune în UK, "Toujours Provence" şi "Hotel Pastis" s-auvândut în sute de mii de exemplare şi au fost traduse în circa 20de limbi (inclusiv în româneşte), iar în 2004, "A Good Year",romanţul său cel mai romantic, devine scenariu pentru amicul şivecinul de exil Ridley Scott, care realizează cea mai proastăpeliculă a lui (asta în ochii rafinaţilor, pentru că, altfel,filmul - cu Russel Crowe şi Marion Cotillard în rolurile principale- are haz, tandreţe şi fiori erotico-oenologici, e jucat corect şiare imagini de o rară plasticitate). După câte un roman cu subiectdacă nu provensal, obligatoriu francez, Mayle revine lanon-fiction, vezi dicţionarul îndrăgostit "Provence A-Z", dorindparcă să epuizeze subiectul din toate unghiurile şi în toatemanierele de scriitură. Furia lui laudativă la adresa Franţei afost corect răsplătită, domnul Mayle devenind, în 2002, Cavaler alLegiunii de Onoare - pentru cooperare şi francofonie.
Topit după gastronomia franceză, dependent de vinurile hexagonale,însetat de soarele Mediteranei şi ostoit de apele ei azurii,scriitorul a vârât, în ultimul său roman, Franţa în hainele unui"policier". Un roman care începe, hăt, sub razele Californiei (edoar un pre-text) şi se închide în cetatea phoceeană, la Marsilia.Un roman care se numeşte "The Vintage Caper" şi care a fost tradusdegrabă în Franţa sub numele de "Chateau l'Arnaque". E vorba despreo anchetă savuroasă (termenul e, cum veţi vedea, cât se poate depotrivit) privind furtul unor vinuri nobile, din pivniţa (aflată înLos Angeles) a superbogatului Danny Roth: 500 de sticle de Bordeauxcare valorează nici mai mult nici mai puţin decât 3 milioane deeuro. Poliţia se dă rapid bătută, dar compania de asigurări amilionarului îl găseşte pe detectivul-minune Sam Levitt, care, pelângă faptul că e subtil şi are fler, se dovedeşte şi un marespecialist în gastronomie şi vinuri stilate. Pentru Mayle, acestanu e decât un mod de a-şi trage spuza pe turta personală: Sambănuieşte că hoţii trebuie să se fi dus în Franţa, unde era multmai lesne să-şi plaseze şipurile nepreţuite, aşa că anchetaamericanului începe la Paris. Mâncare bună, licori aşijderea,şansonete pe malurile Senei: Mayle îşi continuă nestingherit oda înmetru franc - "Totul era precum în amintirile sale (ale luiLevitt), dar, în acelaşi timp, totul părea nou". Având în capîntrebarea cheie - "Cine să fi fost acela care a încercat săachiziţioneze, în zadar, nişte sticle de Lafite 1953, Latour 1961,Pétrus 1970, Yquem 1975, Figeac 1982 şi Margaux 1983, şi nu le-agăsit decât în vinoteca lui Danny Roth?", detectivul descinde laBordeaux, unde este aşteptat de o agentă de asigurări specializatăîn vinuri, Sophie Costes. Tot aşteptând să găsească iţele care să-iducă la făptaş (care se dovedeşte finalmente a fi bogatul marsiliezFrancis Reboul), cei doi merg din crâşmă în bistro, şi laudă Cerulplimbându-şi pe cerul gurii produsele cele mai alese ale geniuluiculinar francez. Restul e detectivistică, dar până şi ea de bunăcalitate.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
